Bărbat din Botoșani, pus pe scandal într-un bar, în fața jandarmilor. „Spectacolul” l-a costat scump

Un bărbat în vârstă de 33 de ani va avea de achitat o amendă de 900 de lei, după ce sâmbătă seară a făcut scandal într-un bar din municipiul Dorohoi. Individul a încălcat, potrivit jandarmilor, „prevederile legale privind faptele de tulburare a ordinii publice”.

Deranjat de acțiunea de control a jandarmilor pentru verificarea respectării măsurilor sanitare preventive anti COVID-19, bărbatul a făcut scandal și a refuzat în mod repetat să își decline identitatea la solicitarea jandarmilor.

„Nu a fost singura amendă aplicată de jandarmi în acest week-end, în total fiind constatate 90 de fapte de natură contravențională pe timpul executării misiunilor independente sau în sistem integrat, împreună cu polițiști. Valoarea totală a amenzilor depășește suma de 13000 de lei, cu precizarea că o bună parte dintre sancțiuni au fost avertismente scrise, pentru fapte cu un pericol social redus. Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele angrenate în misiuni la sfârșitul săptămânii trecute, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică în zona de competență și intensificarea acțiunilor de prevenție sanitară”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *