Licitație finalizată pentru modernizarea Muzeului Județean Botoșani. Ce presupun lucrările!

Una dintre cele mai frumoase clădiri de patrimoniu din Botoșani va fi reabilitată. Compania Națională de Investiții a finalizat licitația proiectului „Reabilitarea, restaurarea și valorificarea durabilă a Muzeului Județean Botoșani”, iar marți, 23 noiembrie, la ora 10:00, va fi predat amplasamentul asocierii de firme care va face proiectarea, reabilitarea și modernizarea clădirii, informează printr-un comunicat Consiliul Județean.

„Reabilitarea clădirii muzeului este un proiect important în domeniul cultural al județului Botoșani și ne bucurăm că se începe implementarea. Proiectantul are termen șase luni să realizeze documentația tehnică, după care constructorul va începe efectiv lucrările de reabilitare și modernizare a uneia dintre cele mai emblematici clădiri a județului. Prin transpunerea în practică, botoșănenii vor avea parte de un muzeu modern, cu facilități de ultimă oră, așa cum există în toate marile orașe ale Europei”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Potrivit sursei citate, proiectul de reabilitare presupune lucrări de amploare. Vor trebui consolidate fundația și pereții de piatră de la demisol prin injectarea în masa zidăriei de mortar fluid, vor fi consolidați șpaleții cu bolți de la demisol, se vor efectua placări cu plase sudate pe traseul fisurilor/crăpăturilor cu tencuială armată și realizarea unor cămășuieli armate cu bare independente cu grosime de 15 centimetri, pe fața interioară a bolților de la demisol. Se va interveni și se vor reface tencuiala, finisajele, dar și elementele decorative. Printre lucrările prinse în proiect se regăsește și înălțarea mansardei Muzeului și amenajarea aici a spațiilor administrative. Astfel se va extinde spațiul expozițional de la 17 săli la 23 de săli de expunere. În plus se vor crea noi spații pentru ateliere creative și săli multimedia.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 36 de milioane de lei, din care partea de cofinanțare pe care o asigura Consiliul Județean este de aproximativ 577 de mii de lei.

Clădirea în care funcționează acum Muzeul Județean de Istorie Botoșani a fost ani de-a rândul Palatul Administrativ al Județului. Ea a fost construită la începutul secolului XX după proiectul arhitectului Petre Antonescu, cel care a mai făcut Primăria Bucureștiului, Arcul de Triumf, Cazinourile din Sinaia și Constanța, precum și multe locuințe particulare aflate acum în patrimoniul național. Actul de naștere a fost semnat în trei exemplare, la 31 octombrie 1904. Un exemplar a fost trimis la Arhivele statului din București, un exemplar a rămas la Prefectură, iar unul a fost introdus într-un tub metalic, alături de monede din acea vreme, iar tubul a fost îngropat în temelia clădirii. Piatra de temelie a fost pusă pe 4 octombrie 1904, dar lucrările au început abia în martie 1905. La 28 noiembrie 1906, construcția a fost finalizată, iar conducerea județului de atunci a dedicat această clădire jubileului celor 40 de ani de domnie a regelui Carol I. De-a lungul anilor, clădirea a găzduit Prefectura, Consiliul Județean, biroul medicului șef al județului, biroul medicului șef veterinar, cel al inspectorului șef de poliție, instituția de coordonare a învățământului și a cultelor, iar din 1977 adăpostește Muzeul Județean de Istorie.

One thought on “Licitație finalizată pentru modernizarea Muzeului Județean Botoșani. Ce presupun lucrările!

  1. Fiti putini mai atenti cand dati informatii despre arhitect.
    In privinta Cazinoului din Constanta informatia ar fi urmatoarea:

    În aprilie 1902, primarul Constantei Alexandru Belcic decide, printr-un proces verbal, organizarea șantierului în regim propriu pentru demolarea „cazinei” și construirea unui edificiu cu funcții asemănătoare marilor cazinouri europene, care a început în anul 1904. Inițial, planurile sunt întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care proiectează o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești. După terminarea fundațiilor, însă, planurile sunt schimbate, Primăria încredințând modificarea lor unui arhitect de origine franceză (sau elvețiană), Daniel Renard, care renunță la specificul stilului românesc, în favoarea unui stil Art Nouveau sub influența cosmopolită a cazinourilor epocii, în care motivul principal este un fel de demi-rozasă în formă de scoică. Construit din 1908, edificiul constănțean este terminat în 1910, când este și inaugurat (în 1912 se fac ultimele retușuri).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *