FOTO Mașină lovită de tren. Două femei, în stare gravă

O mașină, în care se aflau două femei, a fost lovită de tren, sâmbătă, în zona Bucșoaia, în județul Suceava. Șoferița unui VW nu s-a asigurat corespunzător la o trecere de nivel de cale ferată, iar impactul nu a putut fi evitat.

În urma impactului, cele două persoane au suferit răni grave. Una din femei a rămas încarcerată și a fost extrasă în stare de semiconștiență. Cea de a doua femeie a fost proiectată în exterior și era inconștientă, potrivit ISU Suceava.

Aceasta a fost resuscitată, stabilizată și transportată la spital. La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD B2 și ambulanța SMURD TIM, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate cum s-a produce accidentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *