FOTO Încă un accident la Botoșani! O mamă și copilul său au ajuns la spital, după ce s-au răsturnat cu mașina

Un accident soldat cu rănirea unei femei și a copilului acesteia a avut loc, sâmbătă la amiază, pe drumul național DN 29 C, pe raza localității Lunca din comuna Vârfu Câmpului. Femeia de 22 de ani, cea care se afla la volanului unui autoturism Nissan, conducea dinspre Talpa spre Vârfu Câmpului, iar la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a ieșit de pe carosabil, a lovit copac și apoi s-a răsturnat pe partea carosabilă, spun polițiștii.

Se pare că mașina a mers vreo 25 de metri pe spațiul verde, apoi a intrat în copac și s-a răsturnat. Atât șoferița, cât și copilul acesteia au fost preluați de ambulanță și transportați la Spitalul Municipal Dorohoi, însă starea acestora nu este gravă. Polițiștii de circulație fac anchetă pentru a stabili cauzele care au determinat-o pe femeia din Lunca să iasă de pe drum și să se răstoarne.

Șoferița nu era sub influența băuturilor alcoolice. Potrivit polițiștilor, în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală.

sursa foto: Facebook

FOTO Accident la Botoșani! Un bărbat a fost rănit rănit grav după ce a lovit un cap de pod

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *