Îngrijorător! Peste 6000 de copii din județul Botoșani au părinții plecați la muncă în străinătate

Statistici îngrijorătoare în județul Botoșani, unde mii de copii cresc fără părinți, care sunt plecați la muncă în străinătate. Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a centralizat numărul preșcolarilor și al elevilor care au părinți plecați la muncă în străinătate, conform datelor transmise de unitățile de învățământ.  Comparativ cu anul 2020 când erau în evidențe 5.070, acum sunt peste 6.000 de copii care sunt lipsiți de afecțiunea și supravegherea părinților, a declarat Ada Macovei, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean.

Astfel, din totalul celor 61.780 de preșcolari și elevi înscriși în sistemul de învățământ botoșănean 923 dinte ei au ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Numărul total al preșcolarilor și elevilor din a căror familie doar un părinte este plecat la muncă în străinătate este de 6.096.

De asemenea, numărul total preșcolari și elevi din familii monoparentale în care părintele este plecat la muncă în străinătate este de 601.

Pentru a veni în sprijinul acestor copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate Inspectoratul Școlar Județean Botoșani are în derulare proiectul FormAcces, în parteneriat cu Asociația „Societatea Națională Spiru Haret pentru Educație, Știință și Cultură” din cadrul Programului Operațional Capital Uman. Programul pilot stimulează participarea la educație a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, iar obiectivul general îl reprezintă facilitarea accesului preșcolarilor și elevilor din județul Botoşani la un sistem educațional inovator şi de calitate. Perioada de implementare a proiectului este mai 2021 – decembrie 2023”, a precizat Ada Macovei.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *