FOTO! Trei șantiere din municipiul Botoșani au fost închise. Asfalt și zeci de noi locuri de parcare amenajate

Trei șantiere din municipiul Botoșani au fost închise, anunță printr-un comunicat Primăria Botoșani. Potrivit sursei citate, lucrările de reabilitare pe străzile I.L. Caragiale, Sucevei și A. Pușkin au fost finalizate, termenele estimate pentru îndeplinirea acestor obiective fiind respectate.

Pe strada I.L. Caragiale s-a rezolvat problema scurgerii apelor prin sistemul de canalizare pluvială, s-au reabilitat trotuarele cu pavele pietonale și borduri, amenajare acces proprietăți și locuri de parcare, racorduri cu străzile învecinate, semnalizare rutieră și marcaje, îmbrăcăminte asfaltică nouă pe toată lungimea celor 582 metri (strat de legătură – binder și strat de uzură). Valoarea lucrării a fost de 2.120.779 lei.

Pe strada Sucevei nr. 5:, pe 200 de metri, partea carosabilă a fost extinsă pentru amenajarea a 25 locuri de parcare, trotuare reabilitate cu pavele și borduri, îmbrăcăminte asfaltică (strat de binder și de uzură). Valoarea lucrări s-a ridicat la 270.000 lei.

Pe strada A. Pușkin, lucrările de pe tronsonul de 330 metri au presupus amenajare sistem canalizare pentru preluarea apelor pluviale, reabilitare trotuare cu pavele și borduri, strat de binder și strat de uzură asfaltică. Valoarea lucrării a fost de  450.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *