O femeie din Botoșani luptă să-și salveze copilul. Povestea lui Eduard, băiatul de 16 ani care face sport din copilărie și acum i s-a descoperit o tumoră

O femeie originară din comuna botoșăneană Avrămeni luptă să-și salveze copilul, un adolescent de 16 ani, cu performanțe sportive. Lucica Dorohonceanu povestește că fiul său luptă cu o tumoră care îi distruge măduva osoasă. De la 7 ani, Eduard face kickboxing și, în paralel, este în echipa de handbal a Clubului Sportiv Școlar Medgidia.  De-a lungul anilor, a adunat zeci de medalii și premii la competiții, potrivit Gândul.ro. În urmă cu doi ani, în timpul meciurilor, Eduard a început să se plângă de dureri de spate. Atunci, femeia a pus totul pe seama sportului și a loviturilor din timpul meciurilor.

Doar într-o anumită zonă din spate spunea că-l doare. Îl masam cu alifii în zona aceea, însă nu știam ce are. Datorită sportului durerea lui a ieșit la suprafață și i-a fost depistată tumora. Sportul l-a disciplinit și format ca om”, spune Lucica Dorohonceanu, mama lui Eduard.

Un băiat sănătos, sportiv și echilibrat, așa-l descrie Lucica pe fiul ei. L-a crescut singură de când era o mogâldeață.

Am trăit prin el tot timpul. Știți ce înseamnă să trăiască o mamă prin el?”, spune mâhnită femeia.

Lunile au trecut de la primele dureri, însă Eduard se simțea tot mai rău și a ajuns de trei ori la urgențe. Deși au urmat o serie de proceduri medicale, radiografii și tratamente, starea băiatul devenea din ce în ce mai gravă.

„Procedurile mai rău îi făceau, l-am scos pe brațe de acolo. Doctorii m-au dat afară, că îi sâcâi. A primit diagnosticul de scolioză, inițial. Au crezut că e din cauza sportului”, povestește mama lui Eduard.

În cele din urmă, după mai bine de opt luni, băiatul a ajuns să facă primul RMN, la Constanța.

M-am dus la Constanța să-i fac RMN și le-am povestit situația. A durat opt luni să obțin un RMN, după mare scandal. I-au făcut un RMN, apoi m-au chemat să-l facă din nou, cu substanță. Inițial, mi-au zis că ar fi ceva formațiune tumorală. Îmi spuneau cunoștințele să-l duc la București, că la Constanța îl omoară. Plângeam în fiecare zi că are tumoră pe coloană”, spune Lucica Dorohonceanu.

După zile de chin, Lucica a ajuns cu Eduard la Spitalul Bagdasar-Arseni din București. Și acum, femeia retrăiește durerea pe care a simțit-o când a văzut prima dată RMN-ul fiului ei.

Am văzut tumora pe RMN, lungă ca un canal. Era plin de întreruperi între vertebre. Mi-a zis doctorul de la Bagdasar că dacă nu îl aduceam acum, nu-l mai aveam la 30 de ani. Timp de doi ani eu am făcut investigații pe la toți specialiștii, majoritatea spunând că nu are nimic”, mărturisește femeia.

Singura salvare pentru Eduard este o intervenție chirurgicală la Institutul Brain din București, care deține aparatura de care are nevoie băiatul. Costurile operației și ale spitalizării ajung la 7.000 de euro, sumă pe care mama nu o are. Cine dorește să-l ajute pe Eduard să trăiască, poate dona în conturile următoare, pe numele mamei, Dorohonceanu Lucica.

RO17BTRLRONCRT 0201133701 – cont în LEI Dorohonceanu Lucica
RO65RNCB0116077766790003 – cont în EURO Dorohonceanu Lucica

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *