FOTO Soluții găsite de Primărie pentru ca intersecțiile din Botoșani să nu mai fie inundate la fiecare ploaie. „Inundațiile vor fi o amintire”

Conducerea Primăriei municipiului Botoșani a găsit o serie de soluții pentru ca principalele intersecții din municipiul reședință de județ să nu mai fie inundate la fiecare ploaie. În acest sens, potrivit primarului Cosmin Andrei, se efectuează lucrări atât în intersecția străzilor Împărat Traian cu Octav Onicescu, cât și pe Mihail Kogălniceanu cu George Enescu.

„Se desfundă căminele, se execută altele noi, se amenajează rigole și tubulatură de legătură între canalele de scurgere. În urma acestor lucrări va fi refăcută și partea carosabilă”, susține edilul, care dă asigurări că inundațiile generate de ploile abundente vor fi doar o amintire.

Valorile lucrărilor totalizează 270.000 de lei. Primarul Cosmin Andrei susține că lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *