Zeci de mame din Botoșani puse să restituie indemnizația pentru creșterea copilului

Foto: pixist.ro

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Botoșani a dispus sistarea mai multor indemnizații pentru creșterea copilului, după ce s-a constatat, în urma unor controale, că mamele au încasat necuvenit ajutorul de la stat.

Potrivit reprezentanților AJPIS Botoșani, în perioada ianuarie –octombrie 2021, la nivelul agenției au fost emise 31 decizii privind recuperarea unor sume încasate necuvenit, în cuantum de 68.317 lei.

Motivul pentru care au fost constituite aceste debite este că persoanele beneficiare nu au anunțat în termenul legal reluarea activității. Până la data de 31 octombrie au  fost recuperate debite în sumă de 39.678 lei”, a declarat Sebastian Tocariu, directorul AJPIS Botoșani.

AJPIS mai are de recuperat debite în sumă totală de 28.549 lei de la mamele care au încasat nejustificat ajutorul de la stat. La nivelul județului Botoșani, era înregistrați peste  2.700 beneficiari de indemnizație pentru creșterea copiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *