Tânără înșelată cu peste 350.000 de lei de o falsă călugăriță care i-a promis rugăciuni şi dezlegări

Foto: reporterlearning

Femeia, în vârstă de 30 de ani, s-a recomandat a fi stareță la o mănăstire din Prahova. Aceasta ar fi primit de la tânăra, în vârstă de 28 de ani, peste 350.000 de lei, în schimbul unor rugăciuni şi dezlegări. Un gest necugetat al falsei călugărițe a dat-o de gol.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud faptele au avut loc în perioada 26 august – 21 octombrie, atunci când sub o falsă identitate de maică stareță la o mănăstire, femeia, în vârstă de 30 de ani, i-ar fi solicitat unei femei de 28 de ani, din Prundu Bârgăului, să plătească, în 25 de tranşe, suma totală de 354.100 lei.

Banii reprezentau plata unor rugăciuni şi dezlegări. Tânăra şi-a dat seama că a fost victima unei înșelăciuni în momentul în care falsă călugăriță nu i-a mai răspuns la telefon. Imediat, tânăra a mers la Poliţie, dosarul fiind preluat de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bistriţa-Năsăud, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa.

Luni, poliţiştii cu sprijinul poliţiştilor de la Acţiuni Speciale şi Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Prahova, au efectuat o percheziție la domiciliul femeii acuzate de înșelăciune de unde au fost ridicate, în vederea recuperării prejudiciului, mai multe carduri bancare, se mai arată în comunicatul poliţiei. Ulterior, falsa călugăriță a fost condusă la sediul IPJ Bistriţa-Năsăud, unde a primit mandat de reținere pentru 24 de ore.

Sursa: Antena3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *