Accident mortal la Botoșani! O femeie a fost spulberată de un microbuz

Un accident mortal a avut loc în județul Botoșani. O femeie a murit după ce a fost spulberată de un  microbuz. Tragedia s-a produs luni seară, în localitatea Cerchejeni din comuna Blândești. Femeia de 85 de ani a încercat să traverseze strada prin loc nepermis, iar un microbuz Mercedes Spinter, care circula dinspre Sulița spre Botoșani, a lovit-o din plin.

La volan era un tânăr de 35 de ani, care nu a reușit să o evite. Bătrâna a fost aruncată la câțiva metri distanță, direct în șanț.

La fața locului au ajuns cadrele medicale, dar din păcate, în ciuda eforturilor acestora de a o ține în viață, femeia a decedat. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz. Ei fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *