Noi proteste la Darabani faţă de închiderea Spitalului orăşenesc

protest darabani

 Mitingul de duminică 17 aprilie, organizat la Darabani de către Partidul Social Democrat a făcut să se adune pe pietonalul din fața pieții din localitate în jurul orei 10:00, peste 400 de persoane atât din orașul Darabani cât și din comunele învecinate arondate Spitalului Darabani.

Oamenii au venit să-și exprime nemulțumirea referitor la măsura luată de actualul Guvern de desființare a  Spitalului Orășenesc Darabani și transformarea acestuia în Cămin de bătrâni. După nenumărate demersuri și hotărâri ale Consiliului Local Darabani cât și al Consiliului Local Dorohoi s-au făcut promisiuni ca acest spital să devină Secție externă a Spitalului Municipal Dorohoi. Acest lucru nu s-a întâmplat până în momentul de față, lucru care i-au făcut pe cetățenii să ia atitudine la îndemnul Organizației PSD Darabani și să iși exprime nemulțumirea în stradă.

Nici autorităţile locale nu sunt încântate de decizia Guvernului de a desfiinţa acest spital.  „Organizaţia PSD Darabani a cerut aprobarea acestui miting pentru a menţine Spitalul din Darabani așa cum a fost, ori ca secţie externă a Spitalului Municipal Dorohoi. Toate demersurile sunt făcute, așa că noi mai avem o speranţă așteptăm ca după sărbătorile pascale acest lucru să se îndeplinească. Cetăţenii orașului Darabani au înţeles și au încredere în demersurile făcute de noi, ei sunt învăţaţi să vină în acest loc și mica lor cerinţă este să poată fi internaţi aici și nu purtaţi la distanţe foarte mari pentru a se trata. Avem promisiuni că Spitalul Orășenesc Darabani va rămâne Secţie externă a Spitalului Dorohoi.” a spus în luarea de cuvânt Gheorghe Burlacu primarul orașului Darabani.

Gheorghe Marcu la protestul de la DarabaniLa această acțiune au participat Senatorul Gheorghe Marcu președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, președinte executiv PSD Botoșani, Mihai Aroșoaie vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani, Cornel Aroșoaie președinte Organizația PSD Darabani, Viorel Atomei primarul comunei Hudesti, Constantin Bostan primarul comunei Concești, iar din partea autorităților locale primarul orașului Darabani, Gheorghe Burlacu.

„Scopul nostru este acela de a încerca să urmăm căile legale și să redeschidem acest spital. Trebuie să ţinem cont că spitalul din Darabani a luat fiinţă în 1851, iar în anul 1907 era deja spital de sine stătător cu secţi de pediatrie, chirurgie, medicină internă și radiologie. O întamplare nefericită a guvernării Boc, a făcut ca noi dărăbănenii să nu avem dreptul la viaţă să nu avem dreptul de a ne trata așa cum este tratat orice cetăţean din Comunitatea Europeana, prin urmare dacă noi nu vom demonstra că suntem o forţă, dacă noi nu vom demonstra așa cum au făcut-o cei de la Codlea și de la alte spitale, au stat zi și noapte, au blocat drumuri și au reușit în ultima instanţă să aibă promisiunile că li se va deschide spitalul. La fel vom proceda și noi pentru că în condiţiile actuale noi nu ne putem deplasa pe o distanţă de 80 kilometri de la Miorcani până la Dorohoi sau de la Mileanca până la Dorohoi, nu mai vorbesc că toţi medicii specialiști, de pe raza Darabaniului actualmente fac naveta. Doresc din tot sufletul să vă exprimaţi opiniile pe toate căile și să facem în așa fel  încât orașul Darabani să redevină ce a fost adică un oraș cu spital de sine stătător. Sunt profund mâhnit și cred că au fost niște interese politice care au stat la baza desfiinţării acestei unităţi spitalicești ceea ce dărăbănenii si cei arondaţi acestui spital nu o meritau.” a  precizat Cornel Aroșoaie președintele Organizaței PSD Darabani.

Pe pietonalul din fața pieții cei aproximativ 400 de manifestanţii au scandat lozinci împotriva ministrului Sănătăţii, Cseke Atilla, au strigat „Vrem spitalul înapoi!”, iar unii aveau pancarte pe care au scris „Vrem să trăim, nu să murim” sau „Vrem spital nu vrem azil”.
Atât primarul comunei Hudești Viorel Atomei cât și primarul comunei Concești Constantin Bostan au susținut prin luările de cuvânt că sunt alături de cei 40 de mii de cetățeni care doresc din tot sufletul ca spitalul din Darabani să fie redeschis și că vor sprijini această inițiativă.

„Sănătatea și educaţia nu are culoare politică. Boala nu selectează pe cei care sunt roșii, galbeni sau portocalii, boala ne ia pe toți la rând. Pentru sănătate trebuie să facem trup și suflet, să facem frot comun pentru rezolvarea acestei situaţii. Nu vom face operaţii pe creier la Darabani, dar măcar să putem asigura minimul de asistenţă medicală”, a specificat primarul comunei Hudesti Viorel Atomei.

În luările de cuvânt toți și-au exprimat nemulțumirea și au dat asigurări că vor sprijini cu toate forțele aceast demers făcut Guvernului referitor la Spitalul Darabani.
Deputaul PDL Stelică Strugaru a fost în apropierea zonei în care se desfășura mitingul și a fost invitat de către primarul Orașului Darabani să vină în fața oamenilor și să dea explicații în legătură cu decizia luata de guvernul  pe care îl sprijină cu atâta ardoare, dar acesta nu a avut bunul simț de a veni în fața oamenilor pentru a le vorbi. Oare se simte cu musca pe căciulă sau ia fost frică că ar putea fi linșat de oamenii adunați în piață. (DorohoiNews.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *