Fostul concurent de la Asia Express, Mihai Zarug (40 ani), și-a dorit mereu să facă modă, chiar dacă a absolvit Facultatea de Drept. După un moment critic din viața lui, designerul vestimentar a decis să plece pentru a studia la o școală renumită din Paris. Îndrăgitul Zarug, fost participant la Asia Express, s-a născut în Botoșani, acolo unde a rămas până la 18 ani. A fost constrâns să facă Facultatea de Drept la Iași, care deși e un oraș frumos, îl asociază cu amintiri neplăcute.
Invitat la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Stai să zic eu”, cu Dragoș Mușat (Tetelu) și Cosmin Natanticu, Zarug recunoaște că nu se putea resemna că aceea e viața lui, ajungând la capătul puterilor: „am început să mă documentez de pe net și am găsit această școală de management la Paris (MBA). Eu voiam modă, dar eu nu mi-am cultivat niciodată pasiunea pentru desen, pentru creat haine, pentru că orice era prea feminin încercam să ascund, să fiu cât mai straight. Asta credeam că se așteaptă de la mine”, a povestit designerul.
Fostul concurent de la Asia Express și-a vândut mașina pentru a face rost de suma necesară pentru a pleca la studii în străinătate. La Paris, a stat doi ani: „mama mi-a zis că dacă vreau la Paris, să mă descurc, pentru că ea mi-a plătit deja o educație. Și m-am descurcat”, a mai continuat el.
În Franța, designerul a avut un singur iubit, din China, cu care a fost împreună timp de un an, însă despărțirea nu l-a afectat pe Zarug. Mai mult decât atât, relația a fost una tumultuoasă: „ca să fiu foarte sincer, m-am simțit ușurat pentru că nu am fost îndrăgostit de el. L-am folosit ca să-l uit pe altul, rămas în România. M-am simțit prost când ne-am întâlnit după niște ani și a simțit el nevoia să-mi mărturisească că eram noi prea tineri și fără experiență și de asta nu a mers relația. Era cu bătut la trei noaptea în ușă, cu pumni și picioare, cu scandal”, a mărturisit Zarug la podcast.
Pe 20 octombrie, la ediția 21 a emisiunii Asia Express, sezonul patru, Zarug și Lorelei au părăsit competiția după ce au ajuns pe ultimul loc la jocul pentru Ultima Șansă și după ce au refuzat să mai participe activ la probe. Poți urmări podcastul integral pe YouTube.
Sursa: unica