Copilul de 12 ani, din Botoșani, dat dispărut, a fost găsit de polițiști la aproape 60 de kilometri de casă

Copilul de 12 ani, care a fost dat dispărut, a fost identificat de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale- Compartimentul Urmăriri, în localitatea Schit Orășeni, comuna Cristinești, la aproximativ 60 de kilometri de domiciliu. În activitățile de investigare și căutare au fost angrenați zilnic peste 60 de polițiști, jandarmi, voluntari și doi câini specializați în scotociri și in descoperirea persoanelor după urmă. Au fost efectuate căutări pe o suprafață de 350 de hectare de teren, precum și în toate locuințele părăsite de pe raza comunelor din apropierea domiciliului minorului Mario Andrei Dincă.

Fotografiile cu semnalmentele acestuia au fost afișate și prezentate, de către polițiști, la unitățile de alimentație publică de pe raza mai multor sate din apropierea localității de domiciliu. In perioada în care polițiștii au desfășurat activități specifice în vederea localizării minorului, au primit informații cu privire la locurile în care a fost văzut, ca urmare a mediatizării în presă a fotografiei și semnalmentele acestuia, date care i-au ajutat în reconstituirea traseului parcurs de acesta. Minorul nu a fost victima vreunei infracțiuni în perioada în care a lipsit de la domiciliu”, precizează purtătorul de cuvânt al Poliției Botoșani, Delia Nenișcu.

Acesta a fost internat în Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență, Botoșani, familia fiind informată cu privire la acest aspect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *