Reprezentant Spitalul Județean Botoșani: Consumul de oxigen este la cele mai mari cote în această perioadă a pandemiei de coronavirus

Consumul de oxigen a crescut substanțial la Spitalul Județean de Urgență ”Mavromati” în valul patru al pandemiei de coronavirus. Potrivit reprezentanților unității spitalicești, dacă în anul 2020 consumul total de oxigen a fost de 317.885 mc, în primele zece luni ale acestui an consumul s-a ridicat la cantitatea de 414.127 mc.

Consumul de oxigen din Spitalul Județean este la cele mai mari cote în această perioadă a pandemiei de coronavirus. Necesarul de oxigen în spital este în continuare foarte mare. Se fac eforturi permanente, dar nu au existat momente fără oxigen”, a declarat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.

Potrivit sursei citate, Spitalul Județean a încheiat contracte cu trei firme pentru furnizarea oxigenului, respectiv pentru stația de la Spitalul Județean, stația de la Obstetrică Ginecologie și stația Pediatrie și Boli Infecțioase. Numărul internărilor pe secțiile COVID ale spitalului au scăzut în ultimele zile, urmare și a scăderii cazurilor la nivelul județului.

 

Rate de infectare COVID 19 a scăzut în județul Botoșani. Câte cazuri au anunțat autoritățile miercuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *