O nouă stație meteorologică va fi amplasată în județul Botoșani

O nouă stație meteorologică va fi amplasată în județul Botoșani, potrivit unui anunț făcut de cei de la Meteo Nord-Est. Aceasta ar urma să se regăsească în zona Săveni. Totodată, alte patru stații meteorologice vor fi amplasate în Suceava, Neamț și Iași. Suma evaluată preliminar pentru achiziționarea celor 5 stații meteorologice se ridică la 5500 de lei, acestea însemnând achiziționare, transport, precum și punerea în funcțiune a stațiilor.

„Din acest moment, proiectul nostru trece printr-o restructurare puternică, care va veni în folosul dumneavoastră și va ajuta și mai mult la protejarea fiecăruia dintre voi în fața fenomenelor meteorologice severe. Acest proiect de restructurare constă în crearea unei baze solide pentru prognoze meteorologice de încredere: o rețea de stații meteorologice ce se va extinde la nivelul întregii regiuni de Nord-Est a României. Avem nevoie de o mai bună anticipare a tot ceea ce se petrece pe teritoriul județelor Suceava, Neamț, Iași și Botoșani. Pentru început, plănuim să amplasăm 5 stații meteorologice noi, în locații diferite din județele Neamț, Suceava, Botoșani și Iași”, susțin cei de la Meteo Nord Est.

Cei care vor să ajute, însă, pentru achiziționarea acestor stații pot face donații în conturile IBAN:
RO51CECEB00008RON1732791, deschis la CEC BANK, titular LUCA OVIDIU-LUCIAN
RO35BTRLRONCRT0538488901, deschis la BANCA TRANSILVANIA, titular ELIAS ANDREI CALUGARU
De asemenea, donații se pot face și la numerele de telefon, prin intermediul aplicației BT PAY:  0749929213- ELIAS ANDREI CALUGARU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *