Cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat, duminică dimineață, la Rădăuți, Botoșani și Ștefănești

7 noiembrie 2021

Cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat, duminică dimineață, în județul Botoșani, potrivit Meteo Nord-Est. Termometrele indicau 0 grade Celsius la Rădăuți, Botoșani și Ștefănești Stânca.

Potrivit sursei citate, duminică, cerul va fi mai mult noros și local vor fi condiții de producere a ceții. Vântul va sufla slab și moderat din sector predominant sudic. Maximele termice vor fi cuprinse între 10 și 15 grade, iar minimele se vor situa între 5 și 10 grade. Spre dimineață, vor fi posibile ploi slabe.

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie anunță că vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc în aproape toată țara și nu este exclus în anumite părți să înceapă chiar și ninsorile, dar și gerul.

Potrivit acesteia, urmează o iarnă autentică în România. Directorul ANM anunță că deși până acum ne-am confruntat cu temperaturi mult prea crescute, frigul va lovi în final întreaga țară, însă este mult prea devreme să știm când vor începe ninsorile și gerul.

Când ninge în România? ANM a anunțat dacă vom avea zăpadă sau nu

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia