FOTO! Lucrările de reabilitare pe două străzi din municipiul Botoșani: Se toarnă asfalt și sunt amenajate noi locuri de parcare

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a inspectat din nou șantierele deschise în oraș.  Edilul a vizitat azi mai multe obiective, printre care lucrările de pe strada Nicolae Iorga, strada Sucevei nr. 5 sau Gheorghe Filipescu – cartierul Stejari.

Astfel, pe strada Nicolae Iorga stadiul lucrărilor este la 50%. S-au scos dalele cu șine de tramvai și s-au executat lucrări de supralărgire a carosabilului prin crearea locurilor de parcare pe partea stângă. De asemenea, s-au bordurat trotuarele și aleile de acces spre casa scărilor, s-a turnat betonul la trotuare, urmând să fie aplicate și pavelele. În prezent se lucrează la gurile de scurgere a apelor pluviale, se frizează asfaltul în vederea amenajării stratului de binder și de egalizare pe partea stângă. După finalizarea acestora, estimate a avea loc în scurt timp, aceleași lucrări vor contina și pe partea dreaptă, în funcție și de condițiile atmosferice, potrivit unei informări transmise de Primăria Botoșani.

Pe strada Sucevei nr. 5: stadiul lucrărilor este la 80%. A fost executată extinderea părții carosabile pentru amenajarea locurilor de parcare, trotuarele au fost amenajate cu pavele și borduri. Asfaltul a fost frezat pentru amejarea stratului de binder (legătură) și uzură.

Pe strada Gheorghe Filipescu: șantierul a fost deschis recent. A fost demolat vechiul spațiu de joacă, urmând ca pe același amplasament să fie amenajat un nou astfel de obiectiv, cu echipamente de joacă noi, suprafață de protecție pentru copii (tartan în diverse culori) și mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, garduri de împrejmuire).

„În această zonă vom amenaja și alei cu pavele și vom reabilita căile de acces în scările de bloc și a spațiilor verzi, respectiv a celor două nivele cu scări spre spațiul de joacă și Calea Națională, care vor avea rampe și pentru persoanele cu dizabilități. Se va reface și sistemul de iluminat pentru un plus de siguranță al cetățenilor”, a precizat primarul Cosmin Andrei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *