Trei oferte pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice pentru modernizarea Memorialului Ipotești

Încă un pas important făcut pentru modernizarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”. Trei oferte au fost depuse în cadrul licitației organizată de către Consiliul Județean Botoșani pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare realizării investiției: întocmirea studiilor de specialitate, a expertizelor tehnice, a proiectului tehnic, a avizelor, dar și cele pentru verificarea tehnică de specialitate a documentației.

Potrivit unui comunicat transmis de Consiliul Județean, proiectul, în valoare totală de aproximativ 736 de mii de lei, este finanțat, în proporție de 98%, prin Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020 – domeniul „Infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiective de patrimoniu cu potențial turistic”. Prin intermediul lui se deschide calea unei finanțări europene de aproximativ un milion de euro prin Programul Operațional Regional (POR) Nord-Est 2021-2027 pentru reabilitarea exterioară și a obiectivelor de patrimoniu din cadrul Memorialului Ipotești.

Reabilitarea exterioară va presupune un sistem modern de iluminat, amenajare peisagistică, reabilitarea aleilor, instalarea unui mobilier stradal și realizarea unei copertine pentru amfiteatrul exterior, în vederea creării condițiilor pentru atragerea vizitatorilor, a valorificării spațiilor Memorialului prin transformarea lor în zone de agrement.

Reabilitarea obiectivelor de patrimoniu presupune modernizarea sistemului de încălzire și anveloparea clădirii muzeului tematic. Astfel, se vor crea condiții optime pentru vizitare și se va reconstitui atmosfera din cea de a doua jumătate a secolului XIX – începutul secolului XX.

„De la preluarea mandatului, am accelerat modul de lucru privind atragerea de fonduri europene. Demersurile pe care le-a făcut Consiliul Județean Botoșani au dus la deblocarea finanțărilor POAT 2014-2020 pentru întreaga țară și nu doar pentru regiunea noastră, dar și prelungirea perioadei de implementare a proiectelor pentru ca sumele alocate României să nu fie dezangajate de Comisia Europeană. Acordăm importanța cuvenită culturii, care este parte a identității noastre ca neam, motiv pentru care am solicitat comisiei de achiziție a Consiliului Județean să lucreze în cel mai accelerat ritm posibil, astfel încât licitația să fie finalizată cât mai repede pentru ca la deschiderea POR să avem documentațiile mature”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *