VIDEO Pescuit ilegal pe râul Prut. Ce au descoperit polițiștii de frontieră botoșăneni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au depistat, pe suprafața râului Prut, peste 1200 de metri de plasă monofilament, care a fost îndepărtată de pe luciul de apă, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră. La sfârșitul acestei săptămâni, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca  în cooperare cu A.N.P.A., au executat mai multe misiuni de patrulare pe râul Prut, cu ambarcaţiile din dotare, cu scopul de a verifica dacă pe luciul de apă sunt montate plase monofilament, cu ochiul de plasă sub dimensiunile admise de lege.

„Pe timpul misiunilor, colegii noștri au observat că pe luciul de apă sunt montate plase de pescuit, în lungime totală de aproximativ 1200 metri, de tip monofilament, ce aveau ochiul de plasă sub dimensiunile admise de lege. Polițiștii de frontieră au îndepărtat plasele de pescuit din apă, fiind ridicate în vederea cercetărilor, iar peştii prinşi în ele au fost redaţi mediului natural acvatic”, se precizează în comunicat.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de producere, import, deţinere, comercializare sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *