Filmul accidentului din Botoşani, în care un bărbat a murit la două zile de la nuntă. O decizie pe care a luat-o la patru dimineaţa l-a costat viaţa

Filmul accidentului care a avut loc, luni dimineață, la Botoșani, a fost realizat prin animație grafică de Observator. Un tânăr proaspăt căsătorit a murit la două zile de la nuntă, într-un accident de maşină. Se întorcea de la petrecerea dată de naşul său, iar maşina în care se afla s-a izbit de un cap de pod. Şoferul, chiar cavalerul de onoare al mirelui, a scăpat cu răni uşoare.

Fratele mirelui încă nu şi-a revenit din şoc. Ultima oară când s-au văzut erau toţi veseli, la petrecerea dată în cinstea fratelui său care abia se căsătorise cu o zi înainte. Tânărul de 28 de ani a murit pe loc în teribilul accident, alături de un alt prieten cu care petrecuse toată noaptea la naşul său de cununie. Pe la 4 dimineaţa, în loc să plece spre casă, s-au răzgândit. O decizie fatidică, ce avea să-i coste viaţa.

Marius, cumnatul celeilalte victime: Ei s-au pornit acasa la casa lor de aici din Miorcani, la cateva strazi mai incolo. Si probabil, in drum spre casa, s-au gandit sa dea o fuga si pana la Cot, la parintii lui.

Împreună cu ei s-au urcat în maşină încă trei prieteni. Şoferul, cel care fusese cavalerul de onoare al mirelui, băuse. Tragedia s-a întâmplat după ce au ieşit din Miorcani. Tânărul care conducea a pierdut controlul autoturismului, care s-a izbit de un cap de pod de pe acelaşi sens, iar maşina s-a răsturnat în şanţ.

Delia Nenişcu, purtător de cuvânt IPJ BOTOȘANI: In urma impactului, doi tineri pasageri in autoturism au decedat, iar conducatorul auto si un alt pasager au fost raniti usor.

Ioan Asaftei – purtător de cuvânt Spitalul județean Botoșani: A cincea persoana, un adolescent de 16-17 ani a declarat că a ieşit singur din maşină, era pasager în spatele soferului.

O întreagă comunitate îi deplânge pe cei doi. Mirele tocmai se întorsese de la muncă, din Germania, unde fusese cu cea care avea să-i devină soţie.

Vecin: Au fost in Germania, si-au adunat bani, na, ca fiecare. Au cumparat si casa. Aici, in Miorcani. Tragedie, tragedie, tragedie!

Poliţia a deschis acum un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului. Şoferul avea o alcoolemie de 0,57 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, informează Observator.

Vezi aici animație grafică a accidentului!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *