Cum a ajuns o femeie din Botoșani fondatoarea unui important show-room de mobilă din România. Povestea din spatele succesului

Foto: life.ro

Pușa Hack a devenit antreprenor înainte de a exista acest cuvânt. La 18 ani, când a ajuns în București, studentă la mecanică fină, migrată dintr-un Botoșani în care tatăl ei era al doilea om, ca putere și influență, a realizat că nimic nu este mai prețios pentru ea decât independența. Iar aceasta începe prin a avea banii proprii. Așa a început să dea meditații la matematică și la română, iar cât de des putea, cu o listă de comenzi în buzunar, se urca în trenul de Botoșani, noaptea, iar dimineața era la poarta fabricii de confecții din oraș, care crea pantaloni pentru export în Canada, de unde cumpăra produsele ce-i aduceau un profit spre 5,000 de lei lunar, potrivit life.ro.

La 24 de ani l-a cunoscut pe Andrew, un englez tipic, cu 4 ani mai mare decât ea, de care s-a îndrăgostit iremediabil și cu care a plecat în Manchester, adică acolo unde a avut șocul vieții ei: a priceput că tot ce face, din acel moment mai departe, va fi spre a câștiga bani pentru ea și copiii ei și pentru a-și securiza o viață cum nu își imaginase că există.

Zece ani mai târziu, Pușa și Andrew aveau să deschidă în România Exotique, un show-room de mobilă orientală care a creat un curent ce a răscolit ani la rând inimile și tentațiile românilor care tânjeau după un altfel de stil decorativ.

Pușa, eu te știu de la Exotique, dar și din zona de implicare în campanii sociale, știu că ai două fete superbe, care trăiesc la Londra și un fost soț. Hai să plecăm de aici: cum l-ai cunoscut pe Andrew?

Pușa Hack: Un fost coleg de facultate, care a adus în România compania Bosch și a derulat niște afaceri bune aici, a organizat o petrecere la care am mers și eu.

Acolo l-am cunoscut pe Andrew, viitorul meu soț. Eram într-un septembrie din anii ‘80. Ne-am mai văzut de câteva ori, de Anul Nou am petrecut împreună și apoi ne-am căsătorit.

Andrew făcea parte dintr-un grup de 5 englezi care plasau comenzi de milioane de lire sterline la 17 fabrici mari din România. Preluau confecții, tricotaje și lenjerie de damă pentru Marks & Spencer, pentru C&A, pentru firme care au ajuns mult mai târziu în România. Iar totul se întâmpla înainte de Revoluție. În decembrie 1989 ei aveau comenzi de 5 milioane de lire sterline în România.

Ce ți-a plăcut la el?

Pușa Hack: Ce mi-a plăcut atunci a rămas și acum, chiar dacă suntem divorțați: este foarte onorabil, un om de cuvânt și foarte serios, altă educație. Practic, tot ce am făcut am făcut împreună.

Ce diferență de vârstă este între voi?

Pușa Hack: El este mai mare cu 4 ani decât mine. Nesemnificativ, dar cu toate astea niște diferențe de abordare între noi sensibile.

Câți ani aveai tu când v-ați cunoscut și ce visai tu să faci, să fii?

Pușa Hack: Aveam 24 de ani și eram ingineră, terminasem mecanică fină, la Politehnică.

Ce ai căutat tu, din Botoșani venind, tocmai la București? De ce nu te-ai oprit la Iași, de pildă?

Pușa Hack: Am plecat din pricina bârfelor din Iași, o copilărie. Totul era aranjat pentru mine la Iași, dar pentru că mi-am dat seama că noul oraș era un soi de Botoșani puțin mai mare, unde circulau bârfele chiar mai abitir, am decis să plec atât de departe, unde să nu cunosc pe nimeni și nimeni să nu mă știe.

Tata nu a vorbit cu mine o vreme din cauza asta, fiindcă el aranjase locuință în Iași, ceea ce era foarte greu de obținut în acei ani, iar eu am lăsat tot și am plecat. Îți dai seama.

Cine era tatăl tău?

Pușa Hack: Tata era al doilea om din județul Botoșani. A fost secretar pe probleme economice. Într-o ierarhie simplă, gândește-te că existau prim-secretarul de partid al județului, care avea 3 adjuncți, care conduceau județul. Unul dintre aceștia 3 era tata.

Nu vrei să știi ce putere aveau.

Ba da, vreau!

Pușa Hack: Puteau face orice: de la a angaja, la a da afară, a da ordine care erau îndeplinite fără crâcnire, a avea șofer la dispoziție, cu portbagajul umplut cu orice, oricând.

Multă putere! Un telefon dădea și putea schimba viața unui om.

Cum ai simțit că era tatăl tău în acest context? Știi cum se zice: puterea dă măsura omului!

Pușa Hack: Puternic, arogant, rapid în decizii, absent de acasă. Un tată bun, dar absent. Doar că pe vremea aia nu aveam noi mofturi de-astea, că „m-a abandonat” tata.

Prin comparație, mama ta cum era?

Pușa Hack: Mama era și mai tare ca tata. Era directoare la cea mai mare și căutată grădiniță din oraș, Grădinița nr. 11, care a rămas și acum cea mai bună și care era vizavi de apartamentul nostru.

Ani și ani după aceea, mama a avut relații bune în acel oraș, tocmai pentru că ani la rând ea a crescut copii în instituția pe care o conducea.

Mama a fost 40 de ani educatoare acolo și nu cred să fi avut mai puțin de 30-40 de copii într-o serie. Îți dai seama cum era cu mine?

Am fost olimpică la română și la matematică. (râde) Toată viața am auzit doar atât: tot ce vreau de la tine este să înveți.

În aceste condiții, eu nu am făcut, până la 18 ani, când am plecat la București, nici măcar un sandviș. Nici măcar părul nu mi-l spălam singură, venea mama acasă pentru asta. Tot ce trebuia să fac era să citesc și să învăț.

Cum te-a modelat această presiune, gândul că poți avea ce vrei, dar ce trebuie să dai înapoi este să înveți, uneori la ceva ce nu-ți face plăcere?

Pușa Hack: Culmea e că mi-au plăcut și matematica, și româna. Iar cu pofta de citit am rămas până acum. Aveam abonament la Biblioteca centrală din Botoșani și citeam Walt Whitman, Charles Dickens, Tolstoi.

Dar nu altceva din spiritul alor mei m-a format mai bine. Îți spun imediat. Când eram studentă, plecam noaptea cu trenul din București, ajungeam dimineața la Botoșani, mergeam la o fabrică unde se făceau pantaloni pentru Canada și aduceam la București, de unde primisem comenzi ferme, îți dai seama. Făceam cam 5.000 de lei lunar, profit.

Când l-am cunoscut pe Andrew eu aveam mașina, mobila, televizorul și câte și mai câte ale mele, cumpărate din micile mele excursii antreprenoriale.

Era foarte simplu să fii cu nasul pe sus, fata lui tata, fără nicio zbatere antreprenorială. De ce nu așa?

Pușa Hack: Am venit în București, unde nu mă știa nimeni și mi-a căzut lumea în cap. După câteva luni aici am sunat acasă și le-am spus că vreau să mă las de facultate și că vreau să mă întorc la Botoșani. Stăteam 19 oameni într-o singură cameră, într-un institut de pe Calea Victoriei, transformat în cămin studențesc, aveam undeva la subsol niște dușuri unde mergea apa din când în când, iar pentru un duș scurt stăteai la coadă, mă văd și acum cu prosopelul în mână așteptând fetele din fața mea să termine. Aveam niște WC-uri la capetele coridoarelor, veșnic înfundate cu vată și hârtie igienică. Iar noaptea, din 19 fete câte eram acolo, imaginează-ți că din 5 în 5 minute una mergea la baie, iar când deschideau ușa de la hol, scârțâia parchetul vechi. Deci, după câteva luni în atari condiții am anunțat că renunț la facultate.

Efectul a fost că în câteva ore s-a înființat mama în București și m-a mutat la o gazdă, ceva foarte greu de găsit în vremea aia: prima dată la o bătrână, apoi în garsoniera unui nebun care îmi făcea avansuri, iar în cele din urmă am ajuns într-un apartament de două camere unde mi-am găsit liniștea și pe care am reușit să mi-l aranjez cum voiam eu, din banii mei.

Apoi, am început să dau meditații la română și matematică pentru admitere la liceu și din meditații și micile mele călătorii antreprenoriale produceam bani de puteam să plătesc o femeie să-mi spele, să-mi facă și curățenie sau să gătească.

Cum s-a activat la tine instinctul de supraviețuitoare, dintr-o puștoaică ce a primit totul de-a gata la o tânără care reușește să se descurce?

Pușa Hack: Două șocuri am avut în viața mea: atunci când am venit în București, unde nu fusesem niciodată, iar dacă nu am fugit când am avut acel impuls, mi-am dat seama că trebuie să găsesc soluția să mă descurc și să fiu independentă financiar. Iar din momentul în care am plecat din Botoșani eu nu le-am mai cerut alor mei vreun ban.

Nu știu cum s-a activat acest instinct. Probabil a fost un gând din acela la limită: ori la bal, ori la spital!

Al doilea șoc al meu a venit când am ajuns în Anglia, unde am priceput în ce sărăcie trăisem în România, cu toate cele pe care le aveam eu.

Imediat ce am ajuns în Manchester, la sfârșitul lui octombrie, am mers la facultate să aflu ce șanse am să mi se echivaleze diploma. Acolo am aflat că ideal pentru mine era să mai fac doi ani de master, să capăt o specializare, timp în care puteam să învăț și limba și să învăț. Practic, cu 7.500 de lire anual, puteam să mai fac școală încă doi ani și să primesc diploma. Doar că în iulie s-a născut primul nostru copil, iar din septembrie, așa cum era planul, nu am mai putut merge la școală.

A fost un șoc să mă trezesc în Anglia, într-o casă de la 1820, însărcinată, la 25 de ani, fără să știu limba engleză, fără prieteni și fără nicio perspectivă. Mergeam în supermarketuri și rămâneam mută când vedeam varietatea de conserve de pildă. Soția lăptarului nostru, omul care ne livra sticlele de lapte în fiecare zi, avea o casă de se învârtea după soare. Brusc am realizat că eu nu aveam nimic. S-a activat atunci ceva în mine care știa un singur lucru: ce scheme mai pot face pentru a obține bani pentru copilul nostru, pentru siguranța noastră. Ani de zile mă trezeam, mâncam, respiram, mă culcam cu gândul la asta. Iar când faci asta și ești dispus să muncești vine, desigur.

Cum a venit Revoluția din România peste tine?

Pușa Hack: Atunci cred că a fost prima acțiune de caritate pe care am făcut-o în viața mea. Eram în Anglia și vedeam la televizor ce se petrecea în România. M-am temut pentru cei de acasă, desigur, dar în același timp m-am și destabilizat fiindcă Andrew a rămas fără job.

Ce am făcut? S-au mobilizat englezii și am trimis atâtea TIR-uri cu ajutoare în România cum nu-mi închipuiam că poate fi posibil. Și cred că atunci a fost prima dată când m-am gândit și la altcineva în afară de mine.

Ai tăi cum au trecut prin asta?

Pușa Hack: Foarte bine. S-au reinventat. Tata, după Revoluție, vindea la piață castraveți din grădina lor, apoi ușor-ușor și-au revenit.

Eu m-am întors în țară și m-am apucat de importat nasturi și fermoare, iar tata a devenit distribuitor pentru Moldova, mama făcea contabilitatea și lucrurile au luat altă turnură.

La un moment dat ne-am permis, eu și Andrew, o vacanță în Dubai și acolo am avut o revelație. Ca toate revelațiile importante, s-a petrecut la baie. (râde)

Am realizat că acolo era locul meu, că mi-era cald și mi-era bine. Așa că am decis să ne mutăm în Dubai.

Am locuit 5 ani în Dubai și acolo ne-am apucat de Exotique. Nu se putea altfel. (râde) Erau obiecte decorative atât de frumoase și niciunul nu exista în România, încât nu puteai să te abții.

Într-o zi, o prietenă mi-a povestit că într-o margine de oraș există un depozit, gestionat în care se află niște comori prăfuite. Și că n-ar fi rău să arunc o privire acolo. Și am mers acolo, în căutarea unei mese de cafea.

Câteva zile mai târziu am cumpărat un container de mobilă, cu… nu mai știu câți bani, fiindcă am negociat la sânge, vreo 17.000 de dolari, pe care l-am trimis în România. Așa a debutat în 2003, show room-ul pe care îl am și în ziua de azi, dar unde nu exista nici lumină atunci, Exotique. În noaptea în care am descărcat containerul am vândut 80% din marfă și am făcut 10.000 dolari profit. Doi oameni au fost primii clienți și au rămas cu noi până în ziua de azi: un notar și o doctoriță.

Apoi am plecat direct în India, apoi în Thailanda și Indonezia și de acolo mi-am luat mobila direct de la producători.

Care sunt atuu-urile tale de negociere?

Pușa Hack: Monica, orice folosește. Iată un exemplu: eram în Thailanda, era 2:00 dimineața, lucram la lumina farurilor mașinii omului de la care cumpăram, am luat 200 de produse diferite și la fiecare am negociat la cenți, nu la dolari, până când oamenii au obosit și au acceptat toate prețurile numai să scape de mine.

Sursa:life.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com