FOTO & VIDEO Incendiu violent la Botoșani! Trei case au luat foc, iar doi soți au avut nevoie de îngrijri medicale

Două case și două anexe au fost distruse în urma unui incendiu violent care a afectat două gospodarii, joi dimineață, de pe raza comunei Corni. Incendiul s-a propagat și la o a treia locuință, afectându-i acoperișul. Alarma a fost dată de o femeie care a anunțat că incendiul a cuprins o casă nelocuită și s-a extins la locuința si anexele din gospodăria vecină.

Primele echipaje de pompieri care au ajuns la fața locului au observat flăcările, care măsurau peste șase metri, de la o distanță de aproximativ cinci kilometri.

„Având în vedere suprafața mare incendiată și faptul că vântul bătea cu putere și întreținea arderea, forțele de intervenție au fost suplimentate, în total, în acest moment acționează la fața locului cinci echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Botoșani și Dorohoi, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, dar și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Corni și Vorona, cu cate o autospecială cu apă și spumă. Proprietarii uneia dintre case au avut nevoie de îngrijiri medicale întrucât au suferit atacuri de panică. Aceștia au refuzat transportul la spital. În aceste momente, incendiul este localizat și se lucrează pentru stingerea focarelor izolate și înlăturarea efectelor. Pompierii au înlăturat pericolul de explozie, dintr-o casă fiind scoase două butelii”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Dorina Lupu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *