Bugetul Spitalului de Recuperare ”Sfântul Gheorghe” din municipiul Botoșani a fost suplimentat cu 1,49 milioane lei, în vederea achiziționării de medicamente pentru bolnavii COVID.
Consilierii municipali s-au întrunit, marți, în ședință de îndată, după ce conducerea spitalului a trimis o adresă municipalității, motivând că stocul de medicamente a fost epuizat și că nu mai dispune de fonduri pentru achiziția medicamentelor necesare tratării bolnavilor cu coronavirus.
”În bugetul actual suma necesară pentru achiziția medicamentelor este insuficientă din cauza creșterii numărului de paturi de la 58 la 78 și a patologiei pacienților internați cu COVID, în fază medie și severă, care necesită costuri suplimentare la medicamente. Suma prevăzută inițial de 624.000 lei a fost prevăzută inițial pentru tratarea pacienților non-covid, dar începând cu data de 27 septembrie unitatea a devenit spital COVID faza III (…) Stocurile medicamentelor necesare tratării pacienţilor cu infecţia SarsCov-2 sunt limitate – antibiotice, anticoagulante (Fraxiparine mai ajunge pentru două zile) ser fiziologic, imunomodulatoare, antiinflamatoare (Dexametazonă mai ajunge pentru şapte zile)”, se menționează în adresa spitalului.