Patru burse școlare pentru elevii merituoși din Botoșani. Ele sunt acordate de Rotary, în memoria lui Constantin Manolache

Proiectul bursier „Ajută un copil să învețe!” inițiat acum 8 ani de către Rotary Club Botoșani si susținut în continuare de sponsori și parteneri, a creat posibilitatea acordării pentru anul școlar 2021-2022, a unui număr de minim 4 burse școlare “Prof. dr. Constantin Manolache”,  în scopul sprijinirii elevilor din ciclul preuniversitar, de la unitățile școlare ale județului Botoșani. Sesiunea de strângere de fonduri pentru dezvoltarea fondului bursier e deschisă în continuare, sponsorii fiind invitați să contribuie pentru creșterea numărului de burse.

Valoarea unei burse este de 6.000 lei/an și se va acorda conform Regulamentului, în baza unui concurs de dosare, urmărind identificarea, susţinerea, dezvoltarea şi promovarea talentelor, în ideea creării unor premise pentru lansarea lor spre studii superioare.

Este considerat eligibil pentru a aplica la bursa școlară Rotary orice elev care urmează cursurile la învățământul de zi, în unitățile de învățământ din județul Botoșani, și care:

  • este elev intr-o unitate de invatamant liceal din judetul Botosani si are domiciliul în judetul Botosani,
  • s-a remarcat la olimpiada/concurs – faza nationala in ultimii doi ani scolari.
  • are media generala a anului de studiu anterior peste 8,50.
  • nu beneficiaza de alte burse cu surse din mediul privat

Perioada de primire a dosarelor de candidatură este 14 octombrie – 8 noiembrie 2021, acestea urmând a fi trimise electronic, în formă scanată, la adresa de email a Rotary Club Botosani: [email protected] sau în format fizic la secretariatul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.

Atribuirea burselor de studii se va face în urma unui proces de evaluare a candidaților înscriși, lista bursierilor câstigători urmând a fi publicată, in a doua parte a lunii noiembrie 2021.

Regulamentul programului, criteriile de eligibilitate și conținutul dosarului de candidatură pot fi accesate pe pagina de facebook a clubului: www.facebook.com/RotaryBotosani


Bursele poarta numele profesorului doctor Constantin Manolache, personalitate cu o carieră didactică deosebită, dascăl ce a inițiat în tainele cărților generații și generații de elevi. In memoria sa, Rotary Club Botoșani a hotărât ca bursele de studiu, care vor fi acordate începând cu anul școlar 2014-2015, să-i poarte numele, în semn de prețuire, de respect dar și ca model de urmat pentru generațiile următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *