ALDE Botoșani, mesaj de condoleanțe pentru familia fostului viceprimar din Ripiceni, la trecerea în neființă a unicului fiu

În aceste momente dramatice, echipa ALDE Botoşani transmite un gând de mângâiere colegului nostru, Florentin Calimandruc, la trecerea în neființă a unicului său fiu.

Alexandru Calimandruc, în vârstă de 22 ani, un tânăr în floarea vârstei și-a pierdut viața într-un cumplit accident rutier în noaptea de duminică spre luni, pe raza localității Ripiceni, lăsând în urmă numai durere și întristare atât pentru părinții săi și întreaga familie, cât și pentru întreaga comunitate.

Știm cu toții că pierderea unei persoane iubite lasă o durere pe care nimeni nu o poate vindeca, dar mai ales când e vorba de copilul tau, simți că tu ca părinte ai murit odată cu el. Unii știm cât de dramatic poate fi, alții doar ne imaginăm și oricum ar fi… durerea este fără margini!

Noi, echipa ALDE Botoșani, nu putem decât să-i fim alături colegului nostru din Ripiceni și soției dumnealui, cu cele mai sincere condoleanțe și să ne rugăm la Bunul Dumnezeu să le dea putere și să le ofere mângâiere în acest moment dureros.

Bunul Dumnezeu sa-l odihnească în pace pe Alexandru și să-i așeze sufletul în rândul celor drepți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *