FOTO! Femeie de 42 de ani găsită moartă într-un apartament din municipiul Botoșani

O femeie în vârstă de 42 de ani, din municipiul Botoșani, a fost găsită moartă într-un apartament din zona Parcul Tineretului. Descoperirea macabră a fost făcută sâmbătă de concubinul femeii, care a sunat la 112.

La locul respectiv au ajuns echipaje de ambulanță și poliție, care au constatat că femeia era moartă.

”Aceasta nu prezenta urme de violență și avea probleme medicale. A fost deschis dosar pentru ucidere din culpă”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean. Trupul neînsuflețit a fost ridicat de medicii legiști, care urmează să stabilească cauza morții.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *