Consilierii locali au votat extinderea reţelei de canalizare din zona Lebăda a municipiului Botoșani şi din localitatea Curteşti

Rețeaua de canalizare din zona Lebăda va fi extinsă. Consilierii locali au aprobat, marți, un proiect vizând aprobarea de principiu a documentaţiei pentru obiectivul de investiţii „Extindere reţea de canalizare în zona Lebăda (Municipiul Botoşani) şi sat Curteşti (comuna Curteşti)”.

Primăria Botoșani va asigura 52.500 de lei, fără TVA, reprezentând contribuţie pentru elaborarea studiului de fezabilitate, după această etapă urmând să fie depusă o cerere de finanţare a acestui obiectiv în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.

Proiectul aparține Zonei Metropolitane Botoșani și presupune realizarea unei rețele de canalizare ape uzate care să deservească zona Lebăda și zona de sud-est a satului Curtești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *