FOTO Incendiu violent la Botoșani! Sute de rațe și zeci de iepuri au murit

Un incendiu izbucnit, vineri seară, într-o gospodărie din comuna Tudora, a fost stins de pompierii botoșăneni după aproximativ șase ore de muncă asiduă.
Flăcările au cuprins depozitul de furaje, o anexă folosită de proprietar ca adăpost pentru păsări și iepuri, dar și acoperișul casei.

Suprafața incendiată măsura cca. 600 metri pătrați când au ajuns forțele de intervenție la fața locului – două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de intervenție cu apă și spumă, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tudora, cu un buldoexcavator.

Pentru stingerea flăcărilor a fost nevoie de multă apă, autospecialele fiind realimentate de mai multe ori.
Din nefericire, în incendiu au fost surprinse 350 rațe și 60 iepuri.

Flăcările au distrus aproximativ 50 tone furaje, anexa unde erau păsările și iepurii, acoperișul casei, 20 geamuri și o ușă din pvc și trei uși din lemn.
Pompierii au salvat bunurile din interiorul casei. Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.

FOTO! Accident grav la Botoșani. Un tânăr a rămas încarcerat într-un BMW

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *