Anunț! Nova Apaserv întrerupe în municipiul Dorohoi și în alte cinci comune. În Botoșani presiune scăzută

Societatea comercială Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că întrerupe furnizarea apei, vineri, 8 octombrie 2021, în municipiul Dorohoi și comunele Leorda, Brăești, Văculești, Broscăuți, Şendriceni, în vederea remedierii unei avarii apărute în zona localităţii Cervicești, pe conducta de aducţiune DN 1000 mm.

De asemenea, se va restricţiona distribuţia apei şi către comunele: Răchiţi, Stăuceni, Unţeni, Băluşeni, Cristeşti, Copălău, inclusiv oraşul Flămânzi, iar, în zonele înalte ale municipiului Botoșani se va resimți o scădere a presiunii apei.

În prezent, echipele de intervenţii a societăţii au început efectuarea manevrelor necesare remedierii avariei, iar timpul estimat finalizării lucrărilor este în jurul orei 22:00.

Având în vedere că umplerea și reechilibrarea sistemului sunt operațiuni ce trebuie să se facă lent şi treptat, pentru evitarea producerii unor eventuale avarii, vă informăm că reluarea furnizării apei va fi resimțită diferențiat în funcţie de locul de consum, întregul sistem urmând a intra în parametrii normali de funcționare în max. 48 de ore de la finalizarea lucrărilor de remediere a avariei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *