Sergiu Zvîncă, secretar coordonator ALDE Botoșani: Încetați cu cinismul și nu ne mai împărțiți în infectați și neinfectați!

Suspendarea internărilor și a operațiilor în spitalele publice e CRIMĂ cu premeditare, în țara în care abuzurile curg lanț, la umbra COVID-ului. Anulați ordinul care stabilește cine trăiește și cine moare!

După ce, aproape întregul an trecut, deciziile aberante ale autorităților i-au ținut departe de spitale pe bolnavii cronici, ale căror afecțiuni s-au agravat, ba chiar au curmat vieți, politica spitalelor închise continuă cu și mai multă îndârjire.

Practic, mesajul care li se transmite, de la cel mai înalt nivel, tuturor românilor care au nevoie, acum sau în viitorul apropiat, de intervenții chirurgicale este: NU mai aveți dreptul la viață și la sănătate!

Cu de la sine putere, mai marii statului român blochează aceste drepturi constituționale, încălcând obligațiile prevăzute pentru Statul însuși în Legea fundamentală.

Cinismul și ticăloșia autorităților închid din nou ușile spitalelor și amână intervențiile chirurgicale, pentru a ascunde astfel neputința și incompetența extremă. A responsabililor din Guvern și din Sănătate, în primul rând.

Lecția dureroasă din 2020, când pandemia a găsit spitalele din România complet nepregătite, nu a însemnat nimic pentru guvernanți, care și-au luat «vacanță electorală» și au ratat echiparea pentru valul 4, deși acesta se anunța de multă vreme unul periculos.

Dezastrul își arată colții: am ajuns pe primele locuri în topul mondial al infectărilor și al deceselor, așa cum sunt convins că eram și în 2020, iar acum nici morții nu mai pot fi ascunși, cum s-a întâmplat, la ordin, acum un an, pentru că era an electoral și contau alegerile, nu viețile oamenilor.

Morților de COVID li se adaugă cei pe care îi fac bolile cronice grave netratate, începând cu afecțiunile oncologice, după ce, numai în 2020, numărul internărilor la nivel național s-a prăbușit dramatic și s-au înregistrat cu 70% mai puține spitalizări decât în anii anteriori.

Ce fac acum autoritățile, această împărțire cinică în COVID și non-COVID, ne arată, de fapt, cât de nepregătiți suntem în fața dezastrului.

Cine așteaptă salvarea din partea statului român mă tem că greșește. «Statul eșuat» a ales calea cea mai simplă: tratează aproape exclusiv bolnavi infectați cu Coronavirus, pentru că aici răspunderea în salvarea de vieți e mai mică, dacă nu lipsește cu desăvârșire.

Pe restul bolnavilor, mult mai numeroși,statul român  i-a abandonat.

Sergiu Zvîncă, Secretar Coordonator ALDE Botosani

Sursa: comunicat ALDE

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *