Polițist mort la câteva zile după ce i s-a făcut rău la serviciu

Un polițist din Dolj a murit, joi, la câteva zile după ce i s-a făcut rău la serviciu. Este vorba despre Cristi Ciortan. În urmă cu două zile, în timp ce era serviciu, i s-a făcut rău și a fost dus de urgență la spital în stare de inconștiență. A fost operat imediat, medicii descoperindu-i o tumoare pe creier.  Avea doar 44 ani și era o persoană puternică, un adevărat luptător, însă boala a acționat fulgerător, răpindu-i orice șansă de a lupta.

„Suntem destul de săraci în cuvinte să putem să ne exprimăm tristețea și regretul față de această pierdere. Ce a rămas în urmă, e greu de descris. O familie sfâșiată de durere, o fetiță care avea nevoie mai mult ca oricând de Cristi și în același timp, un întreg colectiv de colegi și prieteni care au rămas înmărmuriți de această veste tragică. Din toate acestea nu putem învăța decât că suntem cu toții vizitatori în acest timp, iar pe acest pământ suntem doar în trecere. Scopul nostru aici este doar să observăm, să învățăm, să creștem, să iubim… și apoi să ne întoarcem acasă. Drum lin către îngeri, Cristi…!!!”, transmite Sindicatul Europol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *