Școlile ar putea rămâne deschise și după creșterea incidenței la peste șase la mie. În ce condiții

Foto: Newsmaker

Școlile ar putea rămâne deschise şi după ce rata de incidența depășește 6 cazuri la mia de locuitori. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Deocamdată este doar o variantă care va fi discutată cu specialiştii din Sănătate publică. O decizie clară va fi anunţată la sfârşitul acestei săptămâni.

Bucureștiul a ajuns astăzi la incidență de 6,33 la mie. Dacă și vineri rata va fi peste 6 la mie, potrivit datelor actuale, școlile ar trebui să intre în online începând de luni.

Ministrul Educației a declarat că se iau in calcul două variante:

„Fie se rămânem pe prevederile ordinului comun, care prevede că la depășirea ratei de 6 la mie în localitate, toate școlile întră în online, cu excepția școlilor speciale. În varianta a doua se face decuplarea între modul de funcționare a școlilor și rata de incidență din localitate. Voi susține, în paralel cu – o precizare importantă – amplificarea testarea, a subliniat ministrul.

Să existe o monitorizare foarte riguroasă din punct de vedere a respectării măsurilor de prevenire a virusurilor și de identificare a cazurilor pozitive, în sensul în care să închidem acele clase sau scoli în care sunt identificate cazuri. Dacă într-o localitate nu există niciun caz de infectare într-o unitate de învățământ, chiar dacă rata de incidență este peste 6 la mie, atunci școala, teoretic, poate să continue, a declarat la rândul său coordonatorul campaniei pentru vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

Sursa: TVR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *