FOTO La un pas de tragedie! O casă a luat foc, la Botoșani. Doi frați au reușit să se salveze la timp

Doi frați de 4 respectiv 17 ani, din satul Roșiori, comuna Răchiți, au trecut prin clipe de coșmar, miercuri dimineață, după ce le-a luat foc casa. Deși erau în interior, nu au simțit miros de fum. Au ieșit din locuință abia când au auzit trosnind acoperișul din cauza flăcărilor, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

Potrivit sursei citate, mai mulți vecini care au văzut incendiul au alertat pompierii, dar și pe părinții celor doi frați.

Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de intervenție cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Răchiți, s-au deplasat, în cel mai scurt timp, la fața locului. Primii care au ajuns au fost pompierii voluntari. Aceștia au constatat că ardeau bunurile din trei camere, dar și o mare parte din acoperiș, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuință. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit”, a precizat Dorina Lupu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *