Avertismentul îngrijorător transmis de dr. Virgil Musta: “Suntem în al 12-lea ceas!” Medicul ne spune cum să ne protejăm de tulpina Delta

Având în vedere că tulpina Delta are un grad ridicat de contagiozitate, medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara atrage atenţia că “suntem în al 12-lea ceas”, iar “peste 95% din bolnavii de Covid ajunși la spitalul „Victor Babeș” sunt nevaccinați, iar evaluările epidemiologilor arată că putem atinge destul de repede 15.000 de noi cazuri pe zi”.

“Unde vor intra toți acei pacienți cu forme severe și critice?” se întreabă dr. Musta. Medicul infecționist Virgil Musta le recomandă oamenilor cum să se protejeze în valul 4.

Virgil Musta: “Putem atinge destul de repede 15.000 de noi cazuri pe zi”

Dat fiind creşterea alarmantă a cazurilor severe de Covid-19 în spitale, care, peste 95%, sunt reprezentate de nevaccinați, medicul spune că nu există spații suficiente, iar numărul de cazuri îl depășește continuu pe cel al pacienților externați, potrivit tion.ro.

“Din cauza ritmului mult mai mare de infectare decât în celelalte valuri pandemice și a formelor mai grave, nu putem externa pacienții atât de repede pe cât ne vin alte noi cazuri. (…) Conform statisticilor internaționale, din țările cu rata mică de vaccinare (cum suntem și noi), se poate ajunge ca 10% din cazuri să evolueze sever și peste 3% să decedeze. Aceasta înseamnă că la un număr zilnic de peste 7000 de cazuri la nivel național, putem avea zilnic un număr de 700 cazuri care pot evolua sever și care ar necesita internare în secții specializate. Dacă nu facem ceva concret, pe ritmul actual de creștere, evaluările specialiștilor epidemiologi arată că putem atinge destul de repede 15.000 de noi cazuri pe zi. Unde vor intra toți acei pacienți cu forme severe și critice? De fapt, la ritmul actual de cazuri noi si de cazuri grave, niciun sistem de sănătate din lume nu va putea face față. Oricât încercăm să mai creștem numărul de paturi, se vor epuiza și acestea foarte repede”, transmite Virgil Musta.

Care sunt măsurile care trebuie respectate în valul 4

Măsurile care ar trebui luate preventiv, de fiecare om, „mai ales pentru următoarele 30 de zile”:

  • evitați întâlnirile care nu sunt neapărat necesare, evitați locurile aglomerate de interior sau de exterior
  • purtați mască în toate locurile închise (aerisiți-le frecvent), cât și în cele deschise mai aglomerate și păstrați o distanță ce cca 2 metri față de alte persoane
  • spălați-vă pe mâini și dezinfectați suprafețele la care au avut acces și alte persoane
  • dacă aveți simptome, este important să nu mergeți în comunitate, să vă testați, iar dacă testul este pozitiv pentru Covid-19, să luați imediat legătura cu medicul de familie
  • nu așteptați ca saturația de oxigen să scadă sub 93%
  • vaccinarea, obținerea imunității după vaccinare începe să se formeze după 14 zile de la prima doza și devine protectoare după 1-2 săptămâni de la a doua doză.

Cum ne dăm seama că suntem infectaţi cu tulpina Delta

Conform medicului specialist, principalele simptome sunt: durere în gât la înghițire, dureri de cap, de mușchi, de torace, febră sau subfebrilități, oboseală, tuse seacă, scaune diareice, vărsături.

“Boala evoluează în două faze: în prima săptămână cu semne ușoare, perioadă în care virusul se multiplică și se declanșează mecanismele imune. La cca. 50 % dintre persoanele infectate, boala se oprește în această fază, dar la ceilalți 50% trece în faza inflamatorie, în care se declanșează mecanisme patologice ce afectează plămânii și apoi poate evolua spre formele moderate, severe sau critice. Dacă simptomatologia persistă peste șapte zile sau dacă, începând cu a 7-a zi de la apariția primelor semne (nu de la testare) apar simptome noi ca febră mare, dureri mai mari de gât, cap, torace, tuse intensă, stare de oboseală marcată, atunci nu așteptați până când nu mai puteți respira, trebuie să mergeți să fiți evaluați, într-un serviciu medical de specialitate și în funcție de aceasta să extindeți tratamentul”, transmite medicul Virgil Musta.

Sursa: antena 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com