Vaccinare obligatorie pentru personalul medical. Cine nu prezintă certificatul COVID va fi suspendat

Ministerul Sănătății a publicat, luni, proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unităților publice și private. Astfel, cadrele medicale care nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 vor avea contractele de muncă suspendate.

Vrem să promovăm actul normativ în regim de urgență. Aceste măsuri sunt necesare în contextul epidemiologic actual, cu o creștere importantă a numărului de cazuri, când trebuie asigurată siguranța pacienților, dar și a personalului medical. Sistemul medical, prin excelență, se bazează pe știință, inovație și tehnologie, în care un loc important în dețin vaccinurile”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății.

Proiectul de lege va merge în Parlament, după ce va fi aprobat de Guvern. Conform documentului, personalul din cadrul unităților sanitare cu paturi publice și private au obligația să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfășurării activității, potrivit evz.ro. În cazul în care personalul medical nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se reglementează suspendarea de drept, pe o perioadă de 30 de zile a contractelor în baza cărora își desfășoară activitatea.

După cele 30 de zile de suspendare, contractul personalului medical în baza căruia își desfășoară activitatea încetează de drept, iar pentru personalul din unitățile private care cumulează 30 de zile de suspendare, angajatorul poate dispune fie prelungirea suspendării, fie încetarea contractului în baza căruia își desfășoară activitatea.

One thought on “Vaccinare obligatorie pentru personalul medical. Cine nu prezintă certificatul COVID va fi suspendat

  1. Foarte corect.Daca eu m-am vaccinat ,de ce sa nu ma simt în siguranță când merg la spital.Eu ma duc sa ma însănătoșeasc,nu sa iau covid de la ei.Au depus un jurământ,nu?Sa-l păstreze!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *