Părintele Ionuț Miorcăneanu, depus la Biserica din Tudor Vladimirescu. Vezi când va fi condus pe ultimul drum!

Preotul Ionuț Miorcăneanu, care a murit, duminică, la vârsta de 39 de ani, într-un accident rutier, a fost depus, luni după-amiază, la Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Avrămeni.

Enoriașii și toți cei care l-au cunoscut își pot lua rămas bun de la el până marți la amiază, după care părintele va fi adus la Biserica Pacea, în Botoșani.

Luni seară, la ora 19:00 se va oficia slujba pe pomenire, iar marți de la ora 09.00 Sfânta Liturghie. Slujba de înmormântare va fi joi, 30 septembrie.

Moartea preotului Ionuț Miorcăneanu în accidentul rutier de duminică de la Hănești a lăsat fără duhovnic localnicii din două sate din Botoșani. Preotul de 39 de ani slujea nu doar la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Tudor Vladimirescu din comuna Avrămeni, ci și la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Borolea, comuna Hăneşti.

De altfel, în momentul producerii accidentul de pe drumul județean DJ 282, dintre localitățile Hănești și Vlăsinești, preotul, care locuia în municipiul Botoșani, se întorcea spre casă de la biserica din satul Borolea.

Cine era preotul Ionuț Miorcăneanu

  • s-a născut la data de 5 ianuarie 1982 în municipiul Botoşani
  • a absolvit Şcoala Generală Nr. 13 din Botoşani, promoţia 1996; Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. M. Mc. Gheorghe” – Botoşani, judeţul Botoşani, promoţia 2001, media generală a anilor de studii – 9,11 şi media generală la Bacalaureat – 9,65, în urma susţinerii Atestatului Profesional a fost declarat admis cu media 9,47;
  • în iulie 2001 a susţinut examenul de capacitate preoţească la Centrul Cultural Pastoral „Daniil Sihastrul” – Durău;
  • cu binecuvantarea Preafericitului Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei “Sf. M.Mc. Gheorghe” din localitatea Borolea, comuna Hăneşti, Protopopiatul Săveni , la data de 2 decembrie 2001;
  • începând cu 1 iulie 2002 a fost transferat pe postul de preot paroh în Parohia „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Avrămeni, Protopopiatul Săveni, fostă filie a Parohiei Borolea, parohie unde și-a desfăşurat activitatea până în prezent, în urma desfiinţării Parohiei Borolea şi înfiinţării filiilor acesteia în parohii;
  • era căsătorit din 2001 și avea doi copii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *