Un centru de îngrijire și asistență socială din Botoșani s-a restructurat

Consilierii județeni au aprobat, luni, o hotărâre privind înființarea Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Sf. Daniel”, urmare a procesului de restructurare a Centrului de Îngrijire și Asistență Leorda.

Noul centru a fost adaptat normelor europene și va are o capacitate mai mică. Doina nacu, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, spune că procesul de restructurare a centrului a început etapizat, în urmă cu trei ani, astfel că de la 63 de beneficiari, unitatea socială a rămas cu 50.

În perioada 2019-2021, a încetat acordarea serviciilor sociale pentru un număr de 13 beneficiari, un beneficiar a fost transferat în cadrul altui centru rezidențial din cadrul DGASPC Botoșani, 11 beneficiari au decedat, un beneficiar a fost reintegrat în comunitate, iar în prezent, în centrul rezidențial sunt admise 50 de persoane cu dizabilități”, a precizat Doina Nacu.

Potrivit Hotărârii de CJ, obiectivul general al procesului de restructurare a fost de a asigura persoanelor adulte cu dizabilităţi serviciile specifice de care au nevoie, în alternative de tip familial sau rezidenţial cu capacitate maximă de 50 de locuri, adaptate nevoilor lor, sigure din punctul de vedere al securităţii personale, în vederea integrării în comunitate şi participării la viaţa acesteia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com