Adrian Streinu Cercel: Vom mai purta mască de protecție cel puțin doi ani de zile

Adrian Streinu Cercel, fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, le-a transmis românilor că vor mai purta masca de protecție cel puțin doi ani de zile.

„Mi-aş fi dorit să vă văd fără mască, dar asta se va întâmpla cel mai probabil peste vreo doi ani de zile. De ce? Pentru că tot noi, cu mâna noastră, neluând atitudine cât se poate de directă încă de la începutul pandemiei, am lălăit-o în stilul clasic românesc, iar acum vedem la câte cazuri am ajuns. Să ajungi acum la 7.000 de cazuri este horror. Spitalele la momentul de faţă gem de persoane şi pacienţi care rămân la camera de gardă până a doua zi încercând să le găsim un loc undeva. Dacă nu înţelegem că nu avem alte instrumente decât a ne vaccina, a purta mască şi a ne spăla pe mâini, să ştiţi că va fi foarte greu”, a declarat senatorul Adrian Streinu Cercel, care a fost prezent la dezbaterea publică “Sănătate pentru Dâmboviţa”, organizată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, la Târgovişte.

Medicul Adrian Marinescu a vorbit despre sfârşitul pandemiei şi este destul de optimist în această privinţă. Directorul medical al Institutului Matei Balș din Capitală este de părere că iarna aceasta este ultima în care ne vom afla în pandemie.

Adrian Marinescu, despre sfârşitul pandemiei. „Eu cred că sezonul rece care urmează e cam ultima strigare, în sensul că dispare cu totul. Dar e un moment greu pentru noi toţi (…). Eu sunt optimtist şi nici nu cred că aş putea gândi altfel, pe principiul că ce vrei să faci reuşeşti până la urmă. Poate îţi ia mai mult timp, mai puţin, dar reuşeşti până la urmă. Şi noi, medicii, ne gândim mereu la pandemie„, a spus medicul Adrian Marinescu, la Antena 3.

Sursa: RomaniaTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com