FOTO! O tânără de 27 de ani, luată în cătușe din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca. Vezi motivul!

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au oprit la intrarea în țară o femeie, cetăţean din R. Moldova, căutată de autorităţile din Germania, care are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru infracţiuni contra proprietăţii, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani. 

Potrivit sursei citatre, în data de 23 septembrie a.c, în jurul orei 00.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, o femeie din R. Moldova, în vârstă de 27 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele persoanei este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare, de către autorităţile germane, femeia fiind cercetată pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii, pe teritoriul Germaniei. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, a precizat Minodora Răcnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *