Petrecere într-un centru de vaccinare din Botoșani. Cadrele medicale s-au filmat în timp ce dansau pe manele. „Nu le vom mai prelungi contractele de muncă”

Foto: Observatornews.ro

Doi asistenți și un angajat care introducea datele în sistem au fost sancționați de autorități, după ce pe rețelele sociale au apărut mai multe filmări în care se distrează copios. Au făcut petrecere cu manele și gesturi obscene la cel mai mare centru de vaccinare din Botoșani. Cei trei par plictisiți la serviciu și cum oamenii nu se grăbesc să se imunizeze, ei își încearcă talentul cu muzica de petrecere și momente comice. Scenele au fost filmate la centrul de vaccinare amenajat la Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” din Botoșani, potrivit StirileProtv.ro.

Într-una dintre scenete, o asistentă mimează versurile unei melodii după care face semne obscene. În schimb, colegul ei jonglează cu o minge de baschet și dansează. Într-o altă iregistrare, bărbatul apare în costum de protecție cu trei trandafiri în mână.

Cei doi asistenți au atestat de liberă practică și sunt angajați pe perioadă determinată încă de la înființarea centrului de vaccinare din Botoșani, din luna ianuarie.

Dr. Corina Grindei, coordonatorul centrului de vaccinare: “Nu am discutat cu colegii noștri, dar ceea ce a apărut ne-a luat și pe noi un pic prin surprindere. Nu vreau să iau apărarea la nimeni, dar cred că erau în perioada de pauză. Au fost și sunt în continuare doi asistenți model”.

Primarul din Botoșani vede altfel lucrurile.

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani: “O atitudine reprobabilă și, din păcate, cei care lucrează în acest centru de vaccinare nu au o etică a muncii așa cum așteaptă angajatorul și cetățenii. Nu le vom mai prelungi contractele de muncă”.

Viorel Spatariu, președinte Ordinul Asitentilor Medicali Botoșani: “M-am uitat și eu pe clipurile acelea și personal dezavuez asemenea manifestări. Nu cadrează nici cu locul în care se desfășoară activitatea aceea, nici cu statutul nostru de cadre medicale”.

Monica Adăscăliței, director executiv DSP Botoșani: 
“Am luat legătură cu colegii de la Primăria Municipiului Botoșani, ai căror angajați sunt cei din centrul de vaccinare și urmează să fie audiați. Mai mult ca sigur, persoanele respective nu vor mai lucra în centre de vaccinare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *