VIDEO Hoți de porumb prinși de polițiști în 30 de minute, la Botoșani. „Sunt și astfel de specimene care fură și distrug munca oamenilor”

Un fermier din județul Botoșani și-a recuperat porumbul furat după ce polițiștii au prins hoții într-un timp record: 30 de minute. Dumitru Chiaburu, din localitatea Știubeni, a povestit că totul s-a petrecut pe un câmp cu porumb care îi aparține. Hoții au fost văzuți chiar de proprietar cu ajutorul unei drone pe care acesta o deține. Aceștia au încărcat o căruță cu porumb și dădeau să fugă, dar bărbatul a anunțat imediat polițiștii, care au pornit pe urmele lor și i-au prins la scurt timp.

„Din păcate în Comuna Știubieni sunt și astfel de specimene care fură și distrug munca oamenilor. Mulțumesc Poliției Române! A durat doar trei zeci de minute și au fost prinși!”, a spus bărbatul pe o rețea de socializare.

Bărbatul susține că hoții nu doar că au furat porumbul, dar au ținut să provoace o pagubă consistentă deoarece au intrat cu căruța prin porumb și au distrus o suprafață însemnată.

Hoțul, care era însoțit de doi copii, este cercetat de oamenii legii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *