Marius Croitoru: „De 20 de ani îmi fac concediile la hotelul lui Hagi. Eu am spus că am învăţat, domnul Gică a zis că am furat”

Marius Croitoru, antrenorul FC Botoşani, a fost întrebat de jurnalistul Decebal Rădulescu la emisiunea Digi Sport Special dacă este adevărat că se inspiră din munca lui Gheorghe Hagi.

Eu de 20 de ani îmi fac concediile la hotelul lui Gică Hagi. Erau momente când mă lua la antrenament, când îmi arăta pe şerveţele ce trebuie … Eu l-am avut antrenor şi ştiam de atunci. Iar în fiecare vacanţă în care am fost, mergeam cu el la Academie, mergeam cu el la antrenamente, mă lua, îmi explica. Am şerveţele, am multe … multe lucruri din ceea ce face domnul Gică. Eu am spus că am învăţat, domnul Gică (n.r. Hagi) m-a corectat şi a spus că am furat. V-aş aduce (n.r. şerveţelele în platoul emisiunii), dar din punctul meu de vedere sunt prea scumpe. Scumpe la vedere. Pentru că aceia care stau în preajma domnului Gică ştiu că are astfel de obiceiuri. V-am zis, mă lua de prin 2008-2009, de când a deschis Academia, şi mergeam cu dumnealui la antrenamente, mergeam şi cu domnul Zoli (n.r. Zoltan Iaşko, cel mai vechi colaborator al lui Gică Hagi). Nu mai am nevoie de reducere la hotel pentru că am învăţat prea multe„, a declarat Croitoru în ultima parte a intervenţiei sale în emisiunea Digi Sport Special.

Sursa: DigiSport.ro

One thought on “Marius Croitoru: „De 20 de ani îmi fac concediile la hotelul lui Hagi. Eu am spus că am învăţat, domnul Gică a zis că am furat”

  1. Felicitari Marius Croitoru, esti un antrenor foarte bun! Vezi ce facei la Dinamo Buc, sa le iei toate punctele nu conteaza cum le iei, doar sa le iei. Esti singura noastra bucurie, altceva nu mai avem la Borosani. Inca odata te felicit si iti doresc numai rezultate remarcabile! Nenea Mircea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *