Accident la Botoșani produs de o șoferiță de 33 de ani. Cum au găsit-o polițiștii care au ajuns la locul faptei

foto generic

O șoferiță din Botoșani a produs un accident după ce s-a urcat beată la volan. Luni, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada 1 Decembrie, din municipiul Dorohoi, a avut loc un accident de circulație, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că o tânără de 33 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa pe strada 1 Decembrie, din municipiul Dorohoi și a încercat să parcheze autoturismul, a intrat în coliziune cu o bară metalică. Fiind testată cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, aceasta a fost condusă la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com