O profesoară a şocat părinţii elevilor, după ce le-a trimis un mesaj cu ce să cumpere la început de an şcolar

Mesajul unei profesoare din Buzău a devenit viral pe reţelele sociale. Cadrul didactic a cerut părinților elevilor să nu îi mai cumpere flori la începutul anului şcolar şi le-a propus în schimb un demers inedit. Pe lângă emoții, părinţii obișnuiesc ca la început de an şcolar să arate aprecierea faţă de cadrele didactice cu cadouri fel de fel însoțite de tradiționalul buchet de flori, scrie antena3.

O profesoară de la Școala Gimnazială „George Emil Palade” din Buzău a decis să iasă din tipare şi le-a transmis părinților elevilor săi să nu mai cumpere flori, fiindu-i de ajuns cele virtuale. În schimb, le-a cerut să investească banii în ceva mai util şi mai firesc pentru cei mulți dintre părinți.

Solicitarea, considerată incredibilă atât de elevi, dar mai ales de părinți a devenit în scurt timp virală pe reţelele sociale.

Cadrul didactic i-a rugat pe părinți ca în loc de flori să cumpere rechizite pentru elevii care nu-și permit să se pregătească așa cum trebuie pentru un nou an școlar.

Întrebată cum i-a venit ideea, profesoara a spus că a fost inspirată de ceea ce a văzut la TV sau pe internet că sunt foarte mulţi copii fără posibilități.

„Mi-au trimis foarte multe flori virtuale, cu acestea sunt de acord. Fiecare copil a adus un pachețel, le-am strâns şi le-am trimis unei asociații. Au mai rămas câteva pe care urmează să le donăm”, a declarat profesoara Veronica Bulf pentru mediafax.ro.

Mic ghid pentru părinți la începerea școlii

Un caz similar a fost si în Bucureşti acolo unde, o profesoară a întocmit un „mic ghid pentru părinți’ în care le explică acestora că singurul lucru de care are nevoie în acest nou an școlar este să fie lăsată să-și facă datoria indiferent de cât de bine sau mai puțin bine este remunerată, fără ca ei să-și ofere „ajutorul’, scrie Avantaje.ro.

„Mic ghid pentru părinți la începerea școlii:

– cafeaua o achiziționez singură, dintr-un loc anume;
– plicul strecurat subtil în vreo punguță de cadou lângă un pachețel „inofensiv’ cu o eșarfă sau altceva nu face decât să-mi crească tensiunea. Și ajunge rapid la expeditor cu probabilitatea ca fiul/fiica să nu mai intre la clasa mea;
– parfumurile nu se fac cadou. Fac parte din categoria cosmeticelor intime pe care fiecare și le alege;
– bijuteriile mi le cumpăr tot singură și foarte rar. Cele pe care le port sunt foarte puține și au valoare sentimentală (le-am primit de la oameni dragi din familie);
– stresul la care mă supuneți prin insistențele care în final se dovedesc inutile este în detrimentul copiilor dumneavoastră;
– pentru munca pe care o prestez primesc un salariu, mi-am asumat asta, indiferent că este sau nu suficient; nu „așa se face’, „așa se cade’, „așa trebuie’! Nu trebuie, nu se cade, nu se face deloc așa!
– dacă muncesc în plus sau îmi ajut elevii așa cum cred eu că trebuie să o fac nu aștept niciun fel de „foloase’, singura mulțumire pe care o am este să îi văd pe scenă așa cum îi pregătesc eu să se prezinte’, a fost mesajul profesoarei pe pagina de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *