FOTO & VIDEO! Contrabandiști fugăriți cu focuri de armă, la Botoșani. Șase colete cu țigări abandonate în pădure

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 9.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 90.000 de lei, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii de frontieră din Dorohoi au fost observate, pe direcţia localităţii de frontieră Pomarla, judeţul Botoşani, șase persoane care transportau de la linia de frontieră către interiorul teritoriului național șase colete voluminoase.

Poliţiştii de frontieră au intervenit pentru oprirea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus şi au fugit în direcţii diferite. Colegii noştri au folosit armamentul din dotare, trăgând mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, dar profitând de configuraţia terenului, persoanele s-au retras spre localitatea Corjăuţi”, se precizează în comunicat.

În imediata apropiere, poliţiştii de frontieră au descoperit şase colete voluminoase în care se aflau 9.000 de pachete de ţigări de provenienţă duty-free. Ţigările, în valoare de 89.800 de lei, au fost ridicate de poliţiştii de frontieră.

Aceștia efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *