FOTO Părinții și copiii dintr-o localitate din Botoșani, învățați cum să acorde primul ajutor

Pe lângă hrană și îmbrăcăminte, copilul are nevoie și de siguranță. Despre acest aspect au discutat astăzi, pompierii botoșăneni, cu părinții din comuna Nicșeni, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Nu există „mie nu mi se poate întâmpla!” Copiii mici trebuie supravegheați în permanență. O clipă de neatenție poate determina sfârșitul tragic al unui destin aflat la început de drum, iar noi, cei responsabili de soarta lui, nu trebuie să uităm acest lucru. Acesta este principalul mesaj al acțiunii de informare și educare preventivă desfășurată în cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău!”.

În timp ce adulții au învățat cum să prevină accidentele casnice sau cum să acorde primul ajutor în astfel de situații, copiii au participat la activități interactive cu rol educativ în domeniul situațiilor de urgență. Pompierii botoșăneni le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că este vorba de incendii, inundații sau descoperirea munițiilor rămase neexplodate. Cu ajutorul manechinelor au învățat cum să acorde primul ajutor.

Viteza, forța, rezistența și îndemânarea le-au fost testate prin parcurgerea unui traseu cu obstacole. Cea mai mare provocare a fost misiunea de salvare a doi ursuleți de pluș. Au avut de parcurs un traseu ce a implicat trecerea printr-un tunel, urcarea pe un tobogan, alergarea printre jaloane și stingerea unui incendiu imaginar.
Eforturile depuse de copii au fost răsplătite de pompieri cu dulciuri. Toate misiunile de salvare au fost conduse de Pompierul Sam.
La sfârșitul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o broșură, realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani cu sprijinul „Fundației pentru SMURD”, care conține sfaturi pentru prevenirea accidentelor casnice. Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani. Dezvoltarea conceptului de cămin sigur pentru copilul tău a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme, mai precizeaza sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *