Se caută voluntari pentru 100 de copiii din centrele de plasament din județul Botoșani. Află detalii!

Programul educațional Ajungem MARI a demarat a demarat o nouă campanie de înscrieri pentru voluntari care să le fie alături copiilor din centrele de plasament, apartamentele și căsuțele de tip familial. Doritorii, care vor face activități online și fizic alături de tineri timp de opt luni, se pot înscrie până pe 26 septembrie.

În județul Botoșani, cei 100 de copii din centre de plasament, apartamente și căsuțe de tip familial din Botoșani și Dorohoi ar avea nevoie de ajutorul a înca 40 de voluntari. Unii botoșăneni au ales deja să se implice pentru binele altora și îi vor îndruma pe noii voluntari în activitate.

„Cred că motivația personală este dorința de a mă implică în comunitate. Consider că dacă toată lumea ar începe să facă acțiuni pentru comunitate și ar avea ca scop dezvoltarea acesteia, calitatea vieții ar crește pentru toți, inclusiv pentru cei ce au nevoie cel mai mult de oameni care să vină și să facă și acțiuni în avantajul tuturor, nu doar în beneficiul lor personal”, a explicat Ioan Oroșanu, 16 ani.

„Voluntariatul m-a ajutat în foarte multe moduri, dar cele mai vizibile îmbunătățiri pe care le-am avut la mine datorită acestuia au fost la răbdarea pe care o am, la perseverență și la optimism”, a mai spus el.

„Emoția întâlnirii cu copiii încălzește inima oricui. Orice pas făcut alături de un copil înseamnă un viitor adult echilibrat, încrezător în el și în cei din jur, lucru de care ei au mare nevoie. Cu cât mai mulți voluntari, cu atât mai mulți astfel de adulți”, a transmis și Iuliana Baciu-Ersen, unul dintre coordonatorii Ajungem MARI

 

Despre programul Ajungem MARI

Ajungem MARI, desfășurat de Asociația Lindenfeld, este singurul program național care susține pe termen lung educația copiilor și tinerilor instituționalizați și din medii defavorizate pentru a ajunge adulți fericiți, încrezători, responsabili și independenți. În prezent, în București și în cele 23 de județe, 2.500 de copii și tineri instituționalizați sau din familii defavorizate se bucură de educație interactivă și experiențe de formare cu sprijinul a 1.400 de voluntari care îi vizitează săptămânal.

„Voluntarii îi ajută pe copii și pe tineri pe termen lung, îi întâlnesc în centre, lucrează împreună, dar le pot deveni sprijin până se angajează și își formează familiile lor. Pentru acest sprijin e nevoie de implicarea adulților cu experiență de viață, care îi pot ghida pe tineri”, a declarat Iarina Taban, fondatorul Programului Educațional Ajungem MARI.

Înscrierile pentru modulul 2021 – 2022

Scopul voluntarului este să fie mentor, model, să îi ajute pe copii să descopere lumea, să prindă încredere în propriile forțe, să devină independenți și responsabili. Activitățile pe care le vor desfășura voluntarii sunt ședințe de pregătire/ remediere școlară (română, matematică, engleză, franceză, informatică, fizică), ateliere creative (muzică, dans, fotografie, arte plastice), ateliere de siguranță online, educație pentru sănătate, educație civică, TIC, educație financiară și antreprenorială, pe baza suporturilor de curs din program.

Înscrierea se face prin completarea unui formular online pe website-ul www.ajungemmari.ro la secțiunea Devino Voluntar – https://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/, unde se găsesc și toate detaliile despre program, până pe 26 septembrie. În perioada 21-28 septembrie toți cei care au aplicat vor primi răspuns, indiferent dacă au trecut sau nu în etapa următoare. Urmează trainingul inițial obligatoriu și o testare psihologică. Voluntarii vor fi repartizați la centre în funcție de programul lor, disponibilitate și ce vor să lucreze cu copiii.

În funcție de recomandările autorităților, în unele județe conducerea centrelor le va permite voluntarilor să participe fizic la activități cu copiii sau la ieșiri și excursii în afara centrelor. Iar acolo unde nu se poate merge fizic, voluntarii vor susține activități online pentru copii.

Voluntarii trebuie să aibă minim 16 ani, fără limită superioară de vârstă, iar un modul durează opt luni, în perioada noiembrie – iunie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *