Zeci de noi cazuri de coronavirus la Botoșani. O localitate a depășit incidența de 3 la mia de locuitori, iar autoritățile vor dispune măsuri

Județul Botoșani a înregistrat, joi, alte 33 de cazuri pozitive COVID 19, a anunțat directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, medicul Monica Adăscăliței. Aceasta a precizat că există o primă comună din județ unde incidența COVID este de peste 3 la mia de locuitori și unde urmează să se dispună măsuri în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU). Este vorba de comuna Corni.

Mâine, în CJSU, voi aduce la cunoștință că această unitate administrativ -teritorială a depășit pragul de 3 și se vor lua măsurile care se impun pentru acest indice. Mai avem localități la nivelul județului Botoșani care oscilează între 1,5 și 3 la mia de locuitori. Sunt  și localități care se apropie de indicele 3, și anume comuna Roma. Dacă vor mai fi localități cu indicele peste 3, astăzi vom primi statistica, voi informa CJSU și se vor lua măsurile necesare”, a spus directorul DSP Botoșani.

Potrivit sursei citate, din cele 33 de persoane pozitive trei sunt reinfectări, respectiv persoane care au mai trecut prin boală astă iarnă.

Nu sunt singurele cazuri pozitive de la începutul valului patru care s-au reinfectat. Apar reinfectările. În continuare formele care se prezintă la spital sunt medii spre grave. Aseară a fost un pacient care s-a prezentat în Urgență COVID pozitiv, insuficiență respiratorie. A stat câteva zile la domiciliu și a fost internat pe Terapie Intensivă. Toate cele cinci locuri de pe terapie intensivă sunt ocupate”, a mai spus Monica Adăscăliței.

Directorul DSP Botoșani a precizat totodată că paturile la Spitalul Județean pe zonă COVID sunt ocupate la capacitate maximă. De asemenea Spitalul de Pneumoftiziologie și-a deschis miercuri locurile pentru pacienții COVID. fiind internați deja șapte pacienți pe cele 36 de locuri, în timp ce la Spitalul  Dorohoi cele 20 de paturi sunt ocupate aproape la capacitate maximă.

One thought on “Zeci de noi cazuri de coronavirus la Botoșani. O localitate a depășit incidența de 3 la mia de locuitori, iar autoritățile vor dispune măsuri

  1. de ce nu dati numele localitatii unde pragul de infectari a crescut? Asa faceti mereu nu dati nume si alte amanunte de interes major . sunteti aserviti guvernului si voi !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *