Spitalele din Botoșani se pregătesc pentru pacienții cu coronavirus. Dacă infectările vor crește, se va redeschide și Spitalul de Recuperare pentru cazurile COVID

Spitalele din județul Botoșani se pregătesc pentru valul patru al pandemiei. Directorii de spitale s-au întâlnit cu conducerea Direcției de Sănătate Publică Botoșani pentru a decide noi măsuri în cazul în care numărul de cazuri COVID 19 va crește semnificativ în județ.

Directorul DSP Botoșani, Monica Adăscăliței, a declarat marți, într-o conferință de presă, că în momentul de față Spitalul Județean are 43 de paturi COVID la Secția de Boli Infecțioase, Spitalul de Pneumoftiziologie -42 de paturi, Spitalul municipal Dorohoi- 20 de paturi, cu posibilitatea creșterii cu încă 20.

Vom solicita trecerea Spitalului de Recuperare pe ordinul ministerului pentru o eventuală creștere a numărului de cazuri și o eventuală redeschidere a acestui spital pentru cazurile Covid. În momentul de față Spitalul de Recuperare își va continua activitatea de bază. În cazul în care cazurile vor crește vertiginos și nu vom putea acoperi paturile disponile, atunci vom solicita și deschiderea acestui spital”, a precizat Monica Adăscăliței.

De asemenea, se ia în calcul internarea copiilor cu COVID la Secția Pediatrie a Spitalului Județean. Marți, autoritățile au anunțat 40 de noi cazuri de coronavirus.

Încă o localitate din județul Botoșani intră în zonă galbenă COVID 19. La cât a ajuns rata de infectare la nivelul județului!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com